Ministerul Justiției, despre arhiva SIPA: ”Trebuie să înceteze să mai fie motiv de speculaţii şi suspiciuni”

Ministerul Justiției declară că arhiva SIPA ”trebuie să înceteze să mai fie motiv se speculații și suspiciuni”, ca răspuns la o scrisoare deschisă în care mai multe asociații își exprimă nemulțumirea că participarea lor este exclusă din comisia de inventariere a actelor din arhivă.

Scrisoarea deschisă a fost transmisă de Asociaţia Magistraţilor din România (AMR), Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) şi Asociaţia Procurorilor din România (APR), la data de 26 iulie. Acestea își  exprimă nemulţumirea faţă de excluderea participării reprezentanţilor asociaţiilor profesionale ale magistraţilor din componenţa Comisiei pentru inventarierea şi predarea documentelor din arhiva SIPA, conform Mediafax.

„Ministerul Justiţiei propune acest act normativ ca răspuns la solicitările venite din partea societăţii civile şi din partea unor justiţiabili – motivaţi de necesitatea probării cererilor adresate unor instanţe judecătoreşti în exercitarea drepturilor lor, de punere la dispoziţie a unor documente din arhiva fostei Direcţii Generale de Protecţie şi Anticorupţie (D.G.P.A/SIPA). În opinia Ministerului Justiţiei, această arhivă trebuie să înceteze să mai fie motiv de speculaţii şi suspiciuni. Reamintim că una din organizaţiile care a semnat scrisoarea deschisă este aceeaşi organizaţie care în data de 5 februarie 2016 cerea într-o altă scrisoare deschisă lămurirea problemei legate de arhiva SIPA, afirmând în mod eronat că arhiva ar fi fost transferată către un serviciu de informaţii”, susţine Ministerul Justiţiei.

Potrivit instituţiei, „structura de securitate menţionată în proiect este constituită în temeiul Legii 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate şi a HG 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România. Astfel, potrivit art. 3 din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, «structura de securitate » este definită drept „compartimentul specializat în protecţia informaţiilor clasificate, organizat în cadrul autorităţilor, instituţiilor publice, agenţilor economici cu capital integral sau parţial de stat şi al altor persoane juridice de drept public sau privat”.

În ceea ce priveşte criteriile de stabilire a structurilor de securitate şi atribuţiile care privesc gestiunea informaţiilor clasificate, „proiectul supus dezbaterii publice prevede doar faptul că „documentele cuprinse în arhiva fostei D.G.P.A. nu pot fi puse, pe perioada desfăşurării activităţii Comisiei, – la dispoziţia niciunei persoane fizice sau juridice în afara celor însărcinate, potrivit legii, să îndeplinească atribuţii cu privire la documentele acestei arhive”. După finalizarea activităţii de inventariere, accesul la aceste documente se va face cu respectarea prevederilor Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a celorlalte reglementări în materia prelucrării informaţiilor clasificate şi a datelor cu caracter personal”, mai informează ministerul.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *