Ultimele Știri

Ministerul Finanțelor pregătește impozite de cinci ori mai mari

Ministerul Finanțelor va stabili supraimpozite pentru proprietarii ale căror case și terenuri au fost lăsate în paragină.

Măsura prin care proprietarii caselor și terenurilor care au fost lăsate în paragină trebuie să plătească impozite de cinci ori mai mari, va intra în vigoare peste doi ani. Propunerea venită din partea Asociaţiei Municipiilor din România a fost însuşită de Ministerul Finanţelor. Primăriile ar urma să fie cele care stabilesc supraimpozitele pentru cei care-şi neglijează proprietăţile.

Prin intermediul Codului Fiscal primarii au dreptul să crească taxele pentru proprietățiile care au fost lăsate să se degradeze. Proprietarii au la dispoziție doi ani să își vândă sau să repare proprietățile.

„Propunerea era de până la de cinci ori. Asta înseamnă că într-o localitate poate să nu crească, în alta, unde primarul consideră că aspectul este destul de degradant şi că loveşte în interesul oraşului, consiliul local să poate să o aplice”, a declarat Darius Vâlcov, ministrul Finanţelor Publice.

Scopul aceste măsuri este de a-i responsabiliza pe proprietari și de a evita ruinele care urâțesc orașele.

„Ministerul de Finanţe a fost de acord cu măsura, dar cu aplicare de la 1 ianuarie 2017, astfel încât actualii proprietari să-şi ia măsuri de prevenire, ori să repare aceste clădiri, ori să le vândă”, a declarat Ilie Bolojan, președintele Asociaţiei Municipiilor din România.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*