Ministerul Educaţiei anunță că elevii de clasa a IV-a vor avea manuale şcolare noi, însă doar la câteva dintre discipline

  • Nicoleta Ungureanu
  • 23 august 2016
  • Educație
manuale elevi copii scoala

Elevii de clasa a IV-a vor avea manuale şcolare noi la șapte dintre discipline, anunță purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei.

Pentru unele dintre materii, contestațiile se află încă în analiza instanțelor. Pe măsură ce acestea vor fi finalizate, elevii vor putea primi manuale și pentru disciplinele lipsă.

„Vor exista manuale şcolare la clasa a IV-a pentru şapte discipline, pe 12 septembrie acestea se vor afla pe băncile elevilor. Pentru alte încă două discipline, matematică şi limba engleză modernă, contestaţiile au fost rezolvate în instanţă. În consecinţă, în cel mai scurt timp, sperăm noi, în septembrie -octombrie, manualele vor putea fi livrate. Pentru patru discipline, respectiv Limba şi literatura română, Ştiinţe ale naturii, Istorie şi Geografie, contestaţiile se află în analiza instanţelor. Pe măsură ce acestea se vor finaliza, vom putea avea manuale şi pentru aceste discipline”, a declarat, pentru Mediafax, Mirabela Amarandei.

Directorul CNEE, Cristian Mirescu, a fost detaşat din funcţia de conducere a Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) de către Ministerul Educaţiei în urma raportului Corpului de Control al premierului, care a arătat că Mirescu a încălcat procedura de secretizare/desecretizare a ofertelor din cadrul licitaţiei pentru manualele de clasa a IV-a, conform Mediafax.

„Pentru a aduce un nou management la CNEE, domnul Mirescu a fost detaşat pentru o perioadă de doi ani, timp pentru care vom organiza un concurs pentru ocuparea acestei poziţii. De asemenea, ne gândim la o reorganizare a CNEE”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *