Ultimele Știri

Ministerul de Interne se pregătește pentru un cutremur de proporții

cutremur nepal

Ministerul de Interne se pregătește pentru marele cutremur. Luni după-amiază secretarul de stat Raed Arafat s-a întâlnit cu reprezentații europeni şi a discutat proiectul prin care vrem să luăm de la Uniunea Europeană 127 de milioane de euro pentru tehnică de căutare și salvare urbană, informează B1 TV.

În primă faza se vor atrage 60 de milioane de euro.

Autoritățile doresc să achiziționeze generatoare electrice, platforme, macarale pentru mare înălțime și detectoare de viață sub dărâmături. Se mai vrea și cumpărarea unui stoc minim cu care să fie dotate Inspectoratele pentru Situații de Urgență din toate județele. Se dorește și colaborarea cu mediul privat, acolo unde este nevoie, de asemenea, de o dotare minimă.

Parte din cele 60 de milioane de euro vor fi alocate pentru completarea proiectului care a atras deja 31 de milioane de euro pentru comunicații și salvare pe apă.

Cei de la M.A.I au discutat luni cu reprezentanții UE și au justificat investițiile făcute până în prezent.

Anul acesta, pe 4 martie, se împlinesc 39 de ani de la marele cutremur și statistica arată că odată la 35-40 de ani se poate produce un cutremur important. Ultimul seism însemnat din România a avut loc în noiembrie 2014 și a avut o magnitudine de 5 grade pe scara Richter.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*