Mihalache: Manifestațiile unioniste pot crea derapaje în Moldova

dan mihalache

Demonstrațiile legate de unirea Republicii Moldova cu România într-o perioadă de instabilitate politică la Chișinău pot genera derapaje periculoase, susține şeful Cancelariei prezidenţiale de la București, Dan Mihalache.

„Putem vedea tentative în societatea românească de a construi în jurul unor teme identităţi politice mai noi sau mai vechi, de a câştiga teren, de a declanşa chiar fenomene de isterie socială atunci când vorbim despre migraţie, moschei şamd, de a declanşa mişcări care nu ştiu cât de avantajoase sunt din punct de vedere al României până la urmă”, a declarat şeful Cancelariei prezidenţiale, Dan Mihalache, în cadrul dezbaterii „România – pivot euroatlantic al regiunii”, organizată luni de Fundaţia Universitară a Mării Negre.

„A genera tot felul de demonstraţii legate de unirea României cu R.Moldova într-un moment în care sistemul politic şi economic din Moldova este extrem de fragil şi poate fi supus oricând unor derapaje… sigur că noi putem avea deziderate naţionale, dar depinde şi de felul în care le exprimăm. (…) Dincolo de ceea ce trebuie să fie o dezbatere între forţele politice, trebuie să menţinem şi echilibrul unei abordări unitare în materie de politică externă”, a adăugat Mihalache, citat de EpochTimes România.

Duminică, 27 martie, la Chișinău a avut loc cel mai amplu marș unionist din ultimii ani la care, potrivit poliției, au participat 7 mii de persoane.

Este de precizat că, potrivit ultimului sondaj de opinie, 23% din cetățeni se declară în favoarea Unirii Republicii Moldova cu România, în timp ce 63% spun că sunt împotrivă. Acesta este cel mai ridicat procentaj al susținătorilor Unirii din sondajele apărute în ultimii ani.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *