Ultimele Știri

”Membrii galeriilor”, plătiți de partide să ”spargă” protestele din Piața Universității

Membrii galeriilor, care au început să participe la protestele din Piața Universității scandând diverse mesaje, sunt de fapt persoane plătite de partidele politice pentru a ”sparge” protestele, potrivit lui Daniel Ghiţă, campionul de K1 care a fost prezent la manifestări.

Acesta declară că a ieșit în stradă deoarece este revoltat de corupţie, de ticăloşia clasei politice şi în încercarea de a contribui la schimbarea României.

Contactat de ProSport, campionul de K1 a intrat în detalii, dezvăluind că ştie despre încercarea partidelor de a sparge manifestaţia chiar de la cei plătiţi să facă asta.

„Vreau să menţionez de la început că nu fac parte din niciun partid, din niciun ONG, sunt pe cont propriu şi nu mă interesează niciun avantaj, vreau doar să se termine cu corupţia! Particip la manifestaţii din a doua zi şi voi fi acolo, în piaţă, zi de zi, până când vom reuşi să schimbăm sistemul!“, a menţionat Ghiţă. „Am văzut (n.r. – sâmbătă) 20-30 de participanţi care se dădeau drept membri ai galeriilor de fotbal, dar în realitate sunt plătiţi de anumite partide pentru a discredita mitingul. Am vorbit cu aşa-zişii membri ai galeriilor, au recunoscut că sunt plătiţi. Ştiu asta chiar de la ei, m-am dus şi am vorbit cu unii dintre acei oameni care manifestau agresivitate. Le-am cerut să se liniştească, au făcut şi alţii acelaşi lucru şi, până la urmă, n-au fost incidente. Dar cred că ar fi bine ca să vină şi să ne susţină chiar adevăratele galerii, aşa s-ar risipi toate bănuielile. Să iasă din casă şi să vină alături de noi, să fie solidari! Schimbarea e pentru toată lumea“, spune Ghiţă.

Scopul politicienilor este de a intimida oamenii cinstiţi care protestează din proprie iniţiativă, susține Ghiță: „Vor să ne sperie, să plecăm acasă! Nu trebuie să cedăm, să ne lăsăm intimidaţi. Trebuie să luptăm pentru drepturile noastre! Sunt 100% sigur că, dacă rămânem uniţi şi determinaţi, vom reuşi să impunem schimbarea!“.

 

Fotografii: Cristian Botez Azi, în Piața Universității, m-am confruntat cu un grup de agitatori (aflați vizibil sub…

Posted by Cristian Botez on 7 Noiembrie 2015

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*