Ultimele Știri

Medicul Ioan Lascăr: Tratarea unei persoane cu arsuri grave costă între 500.000 şi un milion de euro

smurd

Costul tratamentului unei persoane cu arsuri este între 500.000 şi un milion de euro, pentru o perioadă de trei luni, cât poate dura perioada necesară vindecării unui pacient care a suferit arsuri grave, a declarat, duminică, şeful Clinicii de Chirugie Plastică a Spitalului ”Floreasca”, Ioan Lascăr, relatează Mediafax.

Ioan Lascăr a explicat, în cadrul unui gurup de lucru convocat la Guvern de premier, că din momentul internării în spital şi până la externare tratamentul unui bolnav cu arsuri grave costă între 500.000 şi 1.000.000 de euro. El a dat ca exemplu un caz petrecut recent, la Sighetu Marmaţiei, în care tratamentul pentru un pacient cu arsuri foarte grave a costat 900.000 de euro.

El a adăugat că tratamentul unui pacient cu arsuri se întinde pe mai multe săptămâni şi poate depăşi chiar trei luni.

Ioan Lascăr a menţionat că tratamentul unui pacient cu arsuri este mai scump decât un transplant de organe. El a explicat că numai o alifie cu care se unge un bolnav pe zi costă aprozimativ 1.000 de euro.

Spitalele Capitalei aveau internaţi, duminică la prânz, 140 de răniţi în incendiul de la clubul Colectiv şi doar o singură victimă neidentificată, la Spitalul de Arşi, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii.

Astfel, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) sunt 24 de pacienţi, la Floreasca- 15, La Spitalul de Arşi – 27, la Bagdasar Arseni – 22, la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” -cinci, Spitalul „Sf Ioan” -opt, Spitalul Elias – 15, Spitalul Militar – 11, Spitalul „Sf. Pantelimon” – cinci, Spitalul Gerota -trei şi la Spitalul SRI – cinci.

Potrivit ministrului Sănătăţii, 80 – 90 de pacienţi sunt în stare critică şi foarte gravă.

De asemenea, ultimul bilanţ al incendiului de vineri seară din Club Colectiv arată 29 de persoane decedate, după ce două tinere, una aflată în Spitalul Bagdasar Arseni, iar alta la Spitalul de Arşi, au murit, duminică dimineaţă.

Comentarii prin Facebook

1 Comentariu on Medicul Ioan Lascăr: Tratarea unei persoane cu arsuri grave costă între 500.000 şi un milion de euro

  1. Fratele meu cand a fost mic a căzut în tuciul cu apă fiartă , plătindu-si tot fundul. Noroc cu o babuta care locuia In mun. Slatina, str. Strehareti si care i-a făcut o cremă pe bază de galbenele si va zic cu mâna pe Biblie ca fratele meu nu are nici măcar o cicatrice sau vreun semn, atât de bine i-a vindecat rana. Acum babuta a murit dar fiica acesteia ii face in continuare crema fiind căutată de lume din toată tara. Nu este ieftină deloc aprox 300 lei o cutie cu alifie dar face minuni !!! Si asta o pot confirma multi

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*