Medicii protestează în ploaie la Ministerul Muncii

  • Adrian Marinescu
  • 20 septembrie 2016
  • Social
  • 0
medici

Peste o sută de sindicalişti din cadrul Federaţiei Sanitas s-a strâns, marţi, în faţa Ministerului Muncii, după ce în urma discuţiilor cu ministrul Muncii şi cel al Sănătăţii nu s-a ajuns la o înţelegere pe marginea salariilor personalului tehnic administrativ din spitale.

„Nu există acte medical fără nemedical. Noi suntem o echipă. Chiar medicii ne recunosc. Miniştrii ne-au dezbinat şi e păcat. Magazionerii învârt miliarde de materiale, achiziţii publice, stau peste program. Să nu fim plătiţi la fel e o durere”, susţine unul dintre protestatari.

„Un economist cu facultate are salariul de 1.370 lei. Nu se poate ca o infirmieră să aibă 2.700 şi un economist atât. Asta trebuie corectat. Noi, TESA, nu renunţăm. Speranţa noastră este că se va rezolva în Parlament. Noi am făcut scrisori în care i-au rugat să ne sprijine în Parlament. Noi avem credinţa că parlamentarii înţeleg că nu există modalitatea să dezbine salariaţii din spitale. Acolo e o muncă grea, unitară”, un participant la protest.

„Sunt acele nemulţumiri legate de cele două ordonanţe, ordonanţa 20 şi 43, care, în loc să rezolve inechităţile apărut în ultimii ani în sistemul de salarizarea din sănătate şi asistenţă socială au bulversat şi mai mult sistemul de salarizare. Personalul tehnic administrativ (TESA), funcţionarii din direcţiile de sănătate publică, colegi din creşe nu au intrat deloc în aceste ordonanţe. Pentru toată lumea sporurile rămân la nivelul anului 2009. Avem mari diferenţe între colegii care fac aceeaşi muncă dar pentru că au studii diferite diferenţa merge până la 800 de lei”, a declarat Marius Sepi, prim vicepreşedinte al Federaţiei Sanitas.

În cadrul şedinţei Consiliului Naţional al Federaţiei Sanitas de săptămâna trecută, sindicaliştii au discutat cu ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru, şi cu cel al Sănătăţii despre categoriile care au fost exceptate de la ordonanţa privind salariile bugetarilor, fiind vorba despre personalul tehnic-administrativ (TESA) din spitale, funcţionarii din direcţiile de sănătate publică (DSP), angajaţii din medicina şcolară şi din creşe însă nu s-a ajuns la o înţelegere astfel că sindicaliştii au anunţat proteste.

La data de 27 septembrie sindicaliştii vor picheta Ministerul Finanţelor, pe 4 octombrie Ministerul Sănătăţii iar pe 11 octombrie Parlamentul României. Pentru 19 octombrie sindicaliştii au anunţat grevă de avertisament pentru două ore iar pe 31 octombrie grevă generală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *