Ultimele Știri

Măsură penibilă pentru chiulangii din Parlament! Aleșii vor fi taxați cu 1% din indemnizaţia lunară

De la începutul anului viitor se va introduce semnătura electronică. Astfel, parlamentarilor le va fi mai greu să lipsească și absența lor nu va treace neobservată.

Semnătura electronică va elimina şi posibilitatea ca unii aleşi să semneze în locul colegilor absenţi, toţi deputaţii vor fi filmaţi când intră în sala de plen. În ultimul timp, mulți dintre parlamentari aleg să nu meargă la serviciu mai ales în momentele de legiferare. 1% din indemnizaţia lunară a senatorului sau deputatului reprezintă o sumă derizorie de circa 70 de lei. Această măsură nu îi va speria pe aleșii chiulangii.

„I-am cerut domnului secretar general să înceapă procedura pentru a achiziţiona terminale în care să facem semnătură privată direct pe un desktop cu touch-screen, care va fi filmată şi pusă on-line. Deci, fiecare parlamentar, începând cu 1 septembrie, va semna personal prezenţa în plenul Camerei Deputaţilor. (…) Nu va mai putea să semneze pentru ceilalţi; dacă semnează, va fi respins automat de către softul pe care departamentul de specialitate îl va face”, a declarat Valeriu Zgonea.

Deocamdată, Camera Deputaţilor nu a publicat şi costul achiziţiei. Legea îi obligă pe deputaţi şi senatori să participe la lucrările Camerei.

”Art. 29. (1) Neparticiparea la cel puţin o activitate parlamentară desfăşurată în sediul Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz, în cadrul programului şi ordinii de zi aprobate de Biroul permanent, se consideră absenţă nemotivată şi are drept consecinţă reţinerea a 1% din indemnizaţia lunară brută a deputatului sau a senatorului, cu excepţia motivării absenţelor în conformitate cu prevederile art. 28 alin. (2) şi (3) ”, apare în legea privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Unul dintre cei mai mari chiulangii este Crin Antonescu, fostul lider al Partidului Național Liberal, conform datelor prezentate de mass-media. Pentru absența din Parlament, aleșii noștri trebuie să plătească 1% din indemnizaţia lunară brută, adică aproximativ 70 de lei. Măsura nu îi va împiedica să lipsească din plen deoarece 70 de lei reprezintă mărunțișul pe care îl cheltuie un parlamentar dimineața când pleacă la serviciu. 

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*