Ultimele Știri

Masturbarea și homosexualitatea, în programa grădinițelor!

Ministrul Educației a anunțat că până în 2018, grădinița va deveni obligatorie pentru copii de la vârsta de 3 ani. Deci o familie va fi obligată practic să își trimită copilul la grădiniță fie că vrea, fie că nu vrea. Această decizie aberantă nu vine de la nimeni altul decât Remus Pricopie, ministrul Educației.  

Odată cu coborârea vertiginoasă a vârstei de școlarizare, în Occident are loc și o nouă reformă în programa educațională, prin introducerea unor teme sexuale precum: homosexualitatea, libertatea de a-ți alege sexul (genul), masturbarea de mic etc. În România, în cadrul programului Sexul și Barza, lansat sub patronajul aceluiași Remus Pricopie, teme asemănătoare sunt propuse, ce e drept, elevilor cu vârste ceva mai mari. Dar, tendința statului de sexualizare a copiilor este evidentă.

Potrivit Las Vegas Review-Journal, responsabilii din Educație din Clark School County (al cincilea district ca mărime din America) încearcă să obțină sprijinul părinților pentru o serie de schimbări radicale în programa de învățământ, în sensul prezentării lor „mult mai timpuriu” anumite teme.

Printre schimbările propuse se numără educația privind homosexualitatea, de la vârsta de 5 până la 8 ani, și transmiterea tuturor a ideii de respect „indiferent de cine se simt atrași”.

Copiii de această vârstă mai urmează să fie învățați și că „atingerea și frecarea organelor genitale pentru a obține plăcere se numește masturbare”.

Responsabilii școlari le-au prezentat părinților aceste schimbări în ședințe „cu ușile închise”. Doar că reacția acestora nu a fost nici pe departe una favorabilă.

Sursa: EVZ

Comentarii prin Facebook

2 Comentarii on Masturbarea și homosexualitatea, în programa grădinițelor!

  1. Vasile Zărnescu // 4 octombrie 2014 at 17:52 // Răspunde

    NU mai vorbiţi despre „homosexuali”, findcă le daţi apă la moară şi le ridicaţi prestigiul. Vedeţi argumente aici: http://www.altermedia.info/romania/2008/07/03/interzicerea-cuvantului-homosexual/.

  2. Ii Noul Testament scrie explicit ca malahienii nu vor intra in Împărăția Cerurilor.
    E păcat sa faci si e si mai păcat sa sucesti mintea copiilor.

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*