Ultimele Știri

Marian Zlotea, ex-președinte ANSVSA și PDL Teleorman cerea bani și alimente pentru partid

zlotea PDL Teleorman

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui număr de 16 inculpaţi, majoritatea directori şi inspectori sanitari – veterinari, în legătură cu fapte de corupţie în exercitarea atribuţiilor de serviciu:

ZLOTEA MARIAN (FOTO – fost președinte PDL Teleorman, secretar general adjunct PDL – n.r.), preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.), la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
– luare de mită în formă continuată (28 acte materiale),
– instigare la luare de mită în formă continuată (15 acte materiale),
– constituire a unui grup infracţional organizat.

LUPU DOINA CONSTANŢA, director coordonator la Direcţia Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a municipiului Bucureşti (D.S.V.S.A.B), la data faptelor, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
– luare de mită în formă continuată, (40 acte materiale),
– trafic de influenţă în formă continuată, (8 acte materiale),
– constituire a unui grup infracţional organizat.

PODOSU MĂDĂLINA IOANA, director coordonator la Direcţia Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (D.S.V.S.A) a judeţului Ilfov, la data faptelor, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
– luare de mită în formă continuată (27 acte materiale),
– trafic de influenţă în formă continuată (2 acte materiale),
– intermedierea sau înlesnirea efectuării unor operaţiuni comerciale de către persoana care are sarcina de a supraveghea sau controla agenţi economici privaţi, dacă se obţin direct sau indirect foloase necuvenite (5 acte materiale),
– constituire a unui grup infracţional organizat.

HOFMAN MARIUS, director coordonator adjunct la Direcţia Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a municipiului Bucureşti, (D.S.V.S.A.B), la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
– luare de mită în formă continuată (33 acte materiale),
– trafic de influenţă în formă continuată (9 acte materiale),
– constituire a unui grup infracţional organizat.

HOFMAN IULIAN – ALEXANDRU, inspector în cadrul Direcţiei Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a municipiului Bucureşti, (D.S.V.S.A.B), la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
– luare de mită în formă continuată, (22 acte materiale),
– trafic de influenţă în formă continuată, (4 acte materiale).

HOFMAN (fostă IANCU) VICENŢIA – ANDREEA, inspector în cadrul Direcţiei Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a municipiului Bucureşti, (D.S.V.S.A.B), la data faptelor, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
– luare de mită în formă continuată, (15 acte materiale),
– constituire a unui grup infracţional organizat.

BEJAN ROBERT GEORGE, inspector în cadrul Direcţiei Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a municipiului Bucureşti, (D.S.V.S.A.B), la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
– luare de mită în formă continuată, (12 acte materiale),
– trafic de influenţă.

PORUMBEL BOGDAN, inspector în cadrul Direcţiei Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a municipiului Bucureşti, (D.S.V.S.A.B), la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de luare de mită(23 acte materiale).

DRĂGHICI ELENA, inspector în cadrul Direcţiei Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a municipiului Bucureşti, (D.S.V.S.A.B), la data faptelor, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (12 acte materiale).

MACARIE GABRIELA, inspector în cadrul Direcţiei Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a municipiului Bucureşti, (D.S.V.S.A.B), la data faptelor, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (41 acte materiale).

DULGHERIU MARIA, inspector în cadrul Direcţiei Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a municipiului Bucureşti, (D.S.V.S.A.B), la data faptelor, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (29 acte materiale).

MITRANA AURICA, inspector în cadrul Direcţiei Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a municipiului Bucureşti, (D.S.V.S.A.B), la data faptelor, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (15 acte materiale).

PĂUNA AIDA – GABRIELA, inspector în cadrul Direcţiei Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a municipiului Bucureşti, (D.S.V.S.A.B), la data faptelor, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (10 acte materiale).

SFETCU IONICA, inspector în cadrul Direcţiei Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a municipiului Bucureşti, (D.S.V.S.A.B), la data faptelor, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (19 acte materiale).

STANCIU CIPRIAN – ŞTEFĂNIŢĂ, inspector în cadrul Direcţiei Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a municipiului Bucureşti, (D.S.V.S.A.B), la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (16 acte materiale).

CĂILEANU DIONISIE, administrator al unor societăți comerciale, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită.

În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada octombrie 2009 – mai 2010, inculpatul Zlotea Marian, în calitate de preşedinte al A.N.S.V.S.A., împreună cu inculpații Lupu Doina Constanţa, Hofman Marius și Podosu Mădălina Ioana, a constituit un grup infracţional organizat la care a aderat ulterior și inculpata Hofman (fostă Iancu) Vicenţia Andreea, care a acţionat în mod coordonat în scopul de a obţine, direct şi indirect (prin intermediul subalternilor) foloase necuvenite, prin folosirea abuzivă a funcţiilor deţinute, de la agenţii economici pe care îi supravegheau şi-i controlau pe linie sanitar – veterinară şi siguranţa alimentelor.

Concret, inculpatul Zlotea Marian, în repetate rânduri, a determinat conducerea D.S.V.S.A. Bucureşti, respectiv pe inculpații Lupu Doina – Constanţa şi Hofman Marius, să abuzeze de funcţiile deţinute pentru procurarea produselor alimentare necesare realizării unor acţiuni sociale, (de atragere a alegătorilor cu pomeni electorale, pentru susținerea unor evenimente, pentru asigurarea protocolului A.N.S.V.S.A., dar şi al altor instituții), cunoscând faptul că, la rândul lor, aceștia din urmă îşi determină subalternii să se folosească de calitatea de inspector pentru a procura aceste produse de la agenţii economici pe care îi controlau şi autorizau pe linie sanitar veterinară şi siguranţa alimentelor.

În aceeași perioadă, inculpatul Zlotea Marian, folosindu-se de autoritatea şi prerogativele ce derivă din funcţia publică deţinută, a condiţionat menţinerea pe funcţii şi păstrarea locului de muncă la Direcţia Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (D.S.V.S.A.) Bucureşti a inspectorilor din cadrul Serviciului Inspecţie şi Control şi Serviciului Igienă Veterinară, de plata unei sume lunare în cuantum de 3.000 lei de către fiecare inspector (reprezentând o cotizație lunară pentru formațiunea politică din care făcea parte inculpatul), plată ce s-a efectuat în perioada ianuarie – mai 2010.

În perioada noiembrie – decembrie 2011, inculpatul Zlotea Marian a pretins direct, dar a primit prin intermediul şi cu ajutorul coinculpaţilor Hofman Marius și Căileanu Dionisie, suma de 143.000 lei, de la administratorul unor supermarketuri, mita fiind disimulată prin încheierea a 2 contracte fictive de prestări servicii. Această sumă de bani a fost pretinsă și primită de inculpatul Zlotea Marian pentru a favoriza şi a proteja magazinele respective de controalele D.S.V.S.A. judeţene şi D.S.V.S.A. Bucureşti pe linie sanitar – veterinară şi siguranţa alimentelor.

În intervalul 2009 – mai 2010, în repetate rânduri, inculpații Lupu Doina Constanţa, Hofman Marius și Podosu Mădălina Ioana au pretins şi au primit bani sau alte foloase necuvenite ori au acceptat promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea sau îndeplinirea unui act contrar privitor la îndatoririle de serviciu, cu ocazia controalelor sanitar – veterinare şi pentru siguranţa alimentelor sau în afara acestor controale efectuate la agenţii economici de pe raza municipiului Bucureşti.

De asemenea, inculpații au primit / au acceptat promisiunea de bunuri necuvenite, în scopul de a-şi trafica influenţa, intervenind în actul de control al unor subalterni, determinându-i pe aceștia să nu aplice sancţiuni ori să aplice amenzi în cuantum minim unor agenţi economici din municipiul Bucureşti.

În același mod au procedat și inculpații Hofman Iulian – Alexandru și Bejan Robert George, în perioada 2008 – mai 2010.

În perioada 2008 – iunie 2010, inculpații Hofman (fostă Iancu) Andreea – Vicenția, Macarie Gabriela, Porumbel Bogdan, Drăghici Elena, Stanciu Ciprian – Ştefăniţă, Mitrana Aurica, Păuna Aida – Gabriela, Sfetcu Ionica și Dulgheriu Maria, în calitate de inspectori la Direcţia Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a municipiului Bucureşti, în repetate rânduri, cu ocazia controalelor sanitar – veterinare efectuate sau în afara acestor controale, dar în legătură cu funcţia şi îndatoririle de serviciu, au pretins şi au primit bani și bunuri necuvenite de la principalele supermarketuri din țară sau alți agenţi economici, pentru a îndeplini sau a nu îndeplini un act privitoare la atribuţiile de serviciu.

În cauză, a fost dispusă instituirea măsurii sechestrului asupra mai multor imobile și sume de bani ce aparțin inculpaților: Zlotea Marian, Lupu Doina – Constanţa, Porumbel Bogdan, Podosu Ioana Mădălina, Sfetcu Ionica, Mitrana Aurica, Păuna Aida Gabriela, Dulgheriu Maria, Drăghici Elena, Hofman Iulian – Alexandru, Bejan Robert – George, Căileanu Dionisie și Macarie Gabriela.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*