Marian Munteanu, atac la Ion Cristoiu

marian munteanu

Marian Munteanu îl acuză pe Ion Cristoiu de faptul că astăzi îl consideră „practicantul unui naţionalism delirant, a unui naționalism de cădelniță și tămîie, de camilafcă și barbă neîngrijită… etc. „, în timp ce în trecut îl lăuda, respectiv atunci când a ales să candideze la președinția României în anul 2000.

„Oare ce-oi fi făcut in acesti 16 ani de si-a schimbat părerea? Sau poate domnia sa a făcut… ceva.”, se întreabă Marian Munteanu ironic pe pagina sa de Facebook unde prezintă un material redactat de Ion Cristoiu în anul 2000.

Gestul exemplar al lui Marian Munteanu
de Ion Cristoiu
.
” […] M-am numărat printre putinii jurnaliști care au salutat apariția lui Marian Munteanu în plutonul candidaților la Presedinție. Spre deosebire de alții, nu vedeam o incompatibilitate între fostul lider al universității și Alianța Națională (PNR-PUNR). În plus, cunoscându-l mai bine pe Marian Munteanu, știam că e o personalitate redutabilă, un politician de forță, în stare, prin campania purtată, să strângă multe voturi. Nici acum când Marian Munteanu și-a anunțat public divorțul de AN nu renunț la teza că între tânărul candidat și formațiunea condusă de cuplul Virgil Măgureanu – Valeriu Tabără ar fi o incompatibilitate. Spunând acestea mă refer, printre altele, și la naționalismul luminat comun lui Marian Munteanu și alianța PNR-PUNR. Unde am greșit? La neluarea în calcul a unei realități. Și anume la incapacitatea celor două partide de a se constitui într-un tot unitar, acționând ca o mașinărie, cu lideri conștienti de personalitatea rebelă a lui Marian Munteanu.

[…] Lucru și mai grav, unii fruntași PUNR n-au priceput că Marian Munteanu nu e un țâști-bâști pe care-l poti trata cu aroganță, un mutunache pe care-l poți manevra cum te taie capul. […] Ca să nu mai spunem că Marian Munteanu și-a propus drept temă a campaniei sale denunțarea celor 10 ani de politicianism dâmbovițean, propunând împrospătarea clasei noastre politice prin atragerea tinerilor, tinuți departe de politică fie pentru că scena a fost tot timpul ocupată de aceiași actori îmbătrâniți în ticuri știute pe de rost în gesturile și declarațiile lor, fie pentru că spelunca politică postdecembristă le-a făcut scârbă. […]

Decizia sa e, din acest punct de vedere, salutară. Ea trădează o personalitate puternică, deosebită de cea a multor politicieni postdecembriști, gata de orice compromis numai pentru a ocupa un loc în Parlament sau de a fi, timp de câteva luni, vedete ale clipei. Nu știm ce se va întâmpla cu Alianta Națională după retragerea candidatului care, între noi fie vorba, a fost până acum, în dezbaterile televizate, peste nivelul formațiunii. Sigur e însă că Marian Munteanu s-a salvat. Ieșind dintr-o cursă ce se anunța perdantă, el își păstrează intacte șansele pentru a reveni mai târziu în politică,[…] .

Gestul lui Marian Munteanu poate fi privit ca benefic și pentru România. Nu-i exclus ca, după un timp de guvernare, PDSR-ul, ce se anunță drept câștigător al scrutinului, să se erodeze dramatic. În aceste condiții, România se va trezi într-o fundătură. După un deceniu, politica a consumat toate partidele și personalitățile. Se va simți nevoia unor noi politicieni pe care bătăliile electorale, inclusiv cea din acest an, nu le-au ros credibilitatea. Ieșind din cursă, Marian Munteanu poate fi unul dintre acești politicieni. […]

Ion Cristoiu, Gestul exemplar al lui Marian Munteanu – editorial publicat în „Azi”, nr. 2381 din 25.10.2000.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *