Marea Britanie are unul din cele mai corupte sisteme financiare din lume

  • Adrian Marinescu
  • 26 mai 2016
  • Externe
marea britanie

Marea Britanie are probabil unul dintre cele mai corupte sisteme economice şi financiare din lume, în contextul în care, anual, pe teritoriul britanic există tranzacţii de spălare de bani în valoare de aproape 75 de miliarde de euro, comentează ziarul italian La Repubblica.

„Dacă ne întrebăm care este cea mai coruptă ţară din lume, răspunsul imediat se va referi la corupţia percepută. Ne-am gândi imediat la Mexic, la alte ţări latino-americane, africane, din Orientul Mijlociu, poate chiar la Italia. În schimb, cea mai coruptă ţară pare a fi Marea Britanie: nu este vorba de corupţia din administraţia publică, din poliţie, din politică, ci de corupţia din sistemul economic. Sistemul economic britanic este alimentat de corupţie. Iar Guvernul şi cetăţenii britanici nu îşi dau seama de problemele ţării”, notează La Repubblica.

În anul 2015, Agenţia naţională britanică pentru combaterea infracţionalităţii (NCA) a publicat un raport care ajungea la următoarea concluzie: „În fiecare an, oricare 100 de miliarde de dolari proveniţi din activităţi ilegale în mod sigur vor ajunge în circuitul legal prin bănci din Marea Britanie”.

„Activităţile de spălare de bani reprezintă o ameninţare pentru economia Marii Britanii şi pentru reputaţia ţării”, avertiza NCA. După acest raport, premierul David Cameron afirma: „Marea Britanie nu trebuie să devină un paradis fiscal pentru banii murdari din întrega lume”.

Conform organizaţiilor nonguvernamentale, în Marea Britanie există anual activităţi de spălare de bani în valoare de 57 de miliarde de lire sterline (circa 74 de miliarde de euro).

Un raport elaborat de filiala britanică a Transparency International în 2015 releva că piaţa imobiliară londoneză este un refugiu pentru fonduri secrete şi ilegale provenind din activităţi de tip mafiot. „Nu s-a menţionat niciun moment cuvântul «mafiot», ci s-a vorbit de «organizaţii infracţionale». Motivul este simplu: cu excepţia cazurilor rare, în Marea Britanie grupurile mafiote nu se văd, dar se simt. Nu sunt cadavre pe străzi, nici atacuri armate. În Mexic sau Italia, lumea este sigură că organizaţiile mafiote există, pentru că sunt cadavre, este sânge şi se confiscă droguri. La Londra, organizaţiile mafiote există, dar păstrează tacearea, acţionează din umbră. Nu sunt interesate de mirosul sângelui, ci de cel al banilor”, subliniază La Repubblica.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *