Ultimele Știri

Marea Britanie: Alegerile care vor dicta viitorul unei generații

uk

Britanicii îşi aleg astăzi cei 650 de deputaţi care vor conduce ţara în următorii cinci ani. Cele mai recente sondaje arată o cursă strânsă între Conservatori şi Laburişti, urmaţi de partidul anti-european „UK Independent Party” şi de liberal-democraţi.

UE priveşte cu îngrijorare aceste alegeri deoarece Conservatorii, conduşi de premierul britanic, David Cameron, au anunţat că vor iniţia în 2017 un referendum care va decide menţinerea sau ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

275A8E0D00000578-0-image-a-3_1428532817972

Potrivit unui sondaj al Institutului YouGov, comandat de ziarul „Times”, 34 la sută dintre britanici sunt de părerea că Regatul Unit ar trebui să rămână în UE, în timp ce doar 18 la sută se pronunţă pentru renunţarea la statutul de membru al comunităţii europene.

David Cameron nu are foarte mari șanse să rămână în Downing Street, chiar dacă conservatorii sunt susceptibili de a câștiga cele mai multe voturi, si pot castiga chiar mai multe locuri în Camera Comunelor decât Laburiștii. Nici un partid va câștiga o majoritate absolută, fapt ce creează îngrijorare la Londra, deoarece o instabilitate politică ar produce o criză economică. 

Conform sondajelor, partidul lui David Cameron va primi circa 34% din voturile britanicilor, Laburiștii 33,5%, Democrat Liberalii 9%, UKIP 12,5%, iar Verzii sunt cotați cu 5%.

local-election-mil_2211072b

Deși sunt cotați cu 12,5% UKIP, partidul extremist condus de Nigel Farage ar putea obține chiar 18% din voturi, deoarece a avut un discurs puternic antiimigrație, inclusiv împotriva cetățenilor români care locuiesc în Regatul Unit.

Marea Britanie este obișnuită cu dominația a două mari partide, însă acum, trei partide mai mici, dintre care unul anti-european și unul naționalist scoțian, au șanse să decidă viitorul guvern.

Cele aproximativ 50.000 de secții de votare pentru alegerile parlamentare din Marea Britanie s-au deschis la ora 07.00 și vor rămâne așa până la ora 22.00 (09.00-24.00 ora României). Parlamentul Regatului Unit al Marii Britanii este bicameral, dar alegerile se organizează doar pentru Camera Comunelor, deoarece locurile din Camera Lorzilor sunt ocupate prin moștenire sau prin numire de către regină.

Britain-Election_Horo-1-e1427752490571

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*