Ultimele Știri

Mai mulți lideri și baroni PSD vor fi suspendați sau excluși din partid

Deputatul PSD Sebastian Ghiţă afirmă, într-o declaraţie dată publicităţii imediat după şedinţa conducerii PSD, că Victor Ponta trebuie să reformeze în profunzime PSD. El a cerut retragerea din partid a lui Ion Iliescu.

În opinia deputatului Sebastian Ghiţă, atât PSD, cât şi restul partidelor din România „trebuie să se schimbe”, „să arate că au răspuns la acuzaţiile de comunism, corupţie”, iar PSD are „o problemă” „cât timp Ion Iliescu se așează la fiecare ședință lângă președintele PSD”.

„PSD și restul partidelor trebuie să se schimbe! Trebuie să arate că au un raspuns la acuzațiile de comunism, corupție și ineficiență. Victor Ponta nu a fost în PCR. În anul 2014 era singura șansă ca PSD să arate că propune românilor un lider tânăr, că s-a rupt de trecut. Tineri care nu au fost în PCR îl acuză pe Ponta de comunism! Trebuie să ne rupem de cei 25 de ani de după Revoluție.

Într-un fel, tinerii au dreptate: cât timp Ion Iliescu se așează la fiecare ședință lângă președintele PSD avem o problemă. Nu una personală, una de percepție. Că noi, cei tineri din PSD, suntem la fel ca Ion Iliescu și generația sa. Ion Iliescu are venerabila vârstă de 84 de ani. Victor Ponta are 42 de ani. Cred că e momentul ca Ion Iliescu să se retragă. Nu mai poate fi un simbol al PSD.

PDL și PNL sunt mai înțesate de foști comuniști decât PSD, dar se prefac și se ascund încă. Blaga, Orban, Atanasiu, Petrache, Videanu sunt monumente ale comunismului, securismului și exponenții hoției. Corupția e pentru România mai rea decât cancerul pentru omenire”, precizează Sebastian Ghiţă.  În opinia lui Sebastian Ghiţă, „toți cei cu probleme cu arestări preventive și situații grave trebuie suspendați din PSD”.

„Nimeni nu e deasupra legii. DNA a demonstrat eficiență și tratează o problemă grava. Corupția este fenomenul care ucide competiția și dezvoltarea. PSD și Victor Ponta sunt cei care au înțeles primii și care au propus această echipă la DNA. Toată echipa de conducere. PSD trebuie să fie primul partid politic care arată societății că are încredere în munca procurorilor și a judecătorilor. Că a înțeles voința românilor. Și că se supune Legii!

Toți cei cu probleme cu arestări preventive și situații grave trebuie suspendați din PSD. Ne trebuie un cod de integritate și o comisie centrală cu putere de decizie. Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu, Bunea Stancu, Adrian Duicu, Mocanu, Tudor Pendiuc, Viorel Hrebenciuc, dar și alții sunt exemple vii ale percepției că PSD ar fi un partid corupt. Toți trebuie să se suspende din PSD sau să fie suspendați. Sfidarea legii și a DNA nu îi ajută nici pe ei și nici partidul. Mircea Cosma și Costantin Nicolescu, chiar dacă au 70 de ani, au înțeles și s-au retras. Ar trebui și ceilalți să aștepte în afara partidului până când justiția se pronunță”, a mai spus deputatul PSD.

”Legea partidelor politice trebuie schimbată urgent, pentru că ea constitutie o problemă, neasigurând competiție și competitivitate pe politică. Finanțarea activităților politice e o sursă de corupție și de blocare a competiției în economie.

PSD trebuie sa fie primul partid modern din România. Aștept congresul PSD și sper că multe din lucrurile declarate aici să devină realitate”, mai precizează Sebastian Ghiţă, în declaraţia de presă.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*