Mai multe zile libere pentru angajații din România. Când se va da legea care ne ține mai puțin la muncă

  • Adelina Mitrache
  • 20 iulie 2016
  • Social
familie parinti copii

Românii s-ar putea bucura de două zile libere noi. 24 ianuarie și 1 iunie pot fi incluse pe  lista liberelor legale din Codul Muncii. Dacă prima inițiativă are nevoie de acceptul Camerei Deputaților, cea de-a doua trebuie să treacă de ambele camere.

Parlamentarii au pe ordinea de zi două propuneri legislative noi. Acestea au în vedere introducerea a altor două zile nelucrătoare de sărbătoare legală.  24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, are cele mai multe șanse să fie declarată zi nelucrătoare. La ora actuală, aceasta este recunoscută doar ca sărbătoare națională, potrivit legii 171/2004. Cererea se află pe lista de dezbateri a Camerei Deputaților, unde așteaptă să primească votul decisiv. Această modificare presupune schimbarea articolului 139 din Codul Muncii. 

Al doilea proiect de lege face referire la stabilirea ca zi nelucrătoare de sărbătoare legală a Zilei Copilului. Dacă majoritatea zilelor libere din România au fost acordate pe baza unor motive religioase, accentul este mutat acum pe familie. Această inițiativă are în vedere consolidarea relației dintre copii și părinți. În plus, contextul face referire la necesitatea unui mediu armonios pentru cei mici și la importanța timpului petrecut în familie. Propunerea urmează să ajungă pe ordinea de zi a Senatului, urmând să fie apoi adoptată sau nu tot de către Camera Deputaților. 

În acest moment, România se află pe una dintre ultimele poziții din Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul zilelor libere acordate angajaților. 

Codul Muncii recunoaște în prezent 12 zile libere legale, în afară de cele de concediu:

– 1 și 2 ianuarie;

– prima și a doua zi de Paște;

– 1 mai – Ziua Muncii;

– prima și a doua zi de Rusalii;

– 15 august – Adormirea Maicii Domnului;

– 30 noiembrie – Sfântul Andrei;

– 1 decembrie – Ziua Națională a României;

– 25 și 26 decembrie – prima și a doua zi de Crăciun.

În plus, persoanele care aparțin diferitelor culte religioase recunoscute drept legale, mai au dreptul la încă două zile libere pentru sărbătorilor religioase proprii. Pentru a intra în vigoare cele două propuneri trebuie să fie adoptate de Senat și de Camera Deputaților, iar mai apoi trebuie promulgate prin decret prezidențial și publicate în Monitorul Oficial. 

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *