MAI: 52 de accidente rutiere au avut loc în minivacanţa de Paşte

  • Adelina Mitrache
  • 2 mai 2016
  • Social

În minivacanţa de Paşte au avut loc doar 52 de accidente rutiere, mai puţine faţă de 2015 când au fost înregistrate 75, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne(MAI), Monica Dajbog, în minivacanţa de Paşte au fost înregistrate un caz de faptă comisă cu violenţă şi un caz de omor, faţă de şase în 2015 şi câte două în 2014 şi 2013. Totodată, reprezentantul MAI a precizat că şi cazurile de tâlhărie au fost în scădere cu 34% faţă de Paştele din 2012.

Potrivit MAI, numărul cazurilor de accidente rutiere este în scădere.

“În ceea ce priveşte siguranţa rutieră, în aceste zile au fost înregistrate mai puţine accidente de circulaţie – numai 52, faţă de 75 în 2015, 72 în 2012 şi 82 în 2011. Şi numărul persoanelor rănite în accidente este sub media ultimilor ani, respectiv, 51 de răniţi, faţă de 66 în 2015, 71 în 2012 şi 78 în 2011. În urma accidentelor rutiere şi-au pierdut viaţa 11 persoane, similar cu situaţia din 2014 şi 2012, în condiţiile în care anul trecut au fost 15 decese, iar în anul 2011, 17”, a mai precizat Monica Dajbog.

Intervenţiile pompierilor au scăzut, în noaptea de Înviere, cu 21% faţă de anul trecut, mai anunţă oficialii din minister.

Pentru sărbătorile pascale, MAI a avut în stradă peste 29.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri şi poliţişti de frontieră.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *