MAE: 40 de români s-au aflat în aeroportul din Istanbul, în timpul atacului terorist

  • Nicoleta Ungureanu
  • 29 iunie 2016
  • Social

La Aeroportul Internaţional Atatürk din Istanbul au fost prezenți, în timpul atacului, un număr de 40 de români. După incident, aceștia au fost cazați la un hotel din apropierea aeroportului.

Consulatul General al României la Istanbul asigură în permanenţă asistenţa consulară românilor aflați în aeroport în timpul exploziilor.

”Pe tot parcursul nopţii, echipele consulare constituite la nivelul Consulatului General al României la Istanbul s-au deplasat la spitalele din localitate pentru a verifica dacă printre victime se află şi cetăţeni români. Consulatul General al României la Istanbul continuă demersurile susţinute pe lângă autorităţile turce pentru a verifica existenţa vreunui cetăţean român decedat sau rănit şi rămâne în legătură cu persoanele de cetăţenie română cazate la Istanbul sau aflate în zona liberă a aeroportului. Cetăţenii români aflaţi în atenţia Consulatului nu sunt răniţi, cu excepţia unei persoane care a precizat că prezintă echimoze la nivelul membrelor inferioare, survenite în urma aglomeraţiei provocate de panică. Viaţa persoanei nu este pusă în pericol, fiind evacuată şi cazată la hotel la puţin timp după producerea exploziilor’‘, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE) prin intermediul unui comunicat de presă.

Cel puţin 36 de persoane au murit şi aproximativ 150 au fost rănite în atentatele comise marţi seară în incinta Aeroportului internaţional din Istanbul, au anunţat oficiali turci, citaţi de Reuters şi CNN.

Cetăţenii români precum şi rudele acestora au la dispoziţie contactele telefonice ale Consulatului General la Istanbul +90 2123583541, +90 2123580516, +90 2123583537, apeluri redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center 24/24, precum şi telefonul mobil de urgenţă al oficiului consular român de la Istanbul + 90 5335420695. Pe parcursul nopţii precedente, Call Center-ul MAE a preluat operativ un număr de 10 apeluri telefonice din partea cetăţenilor aflaţi în aeroportul din Istanbul, asigurându-le asistenţa necesară, conform Mediafax.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *