Ultimele Știri

Luxemburgul trimite un al doilea militar în Mali, în lupta împotriva Daesh

Luxemburgul a decis să trimită un al doilea militar în Mali, în virtutea ”clauzei de solidaritate” europeană invocată de Franța în cadrul UE, ca ripostă împotriva Daesh, după cum a relatat AFP.

Marele Duce va trimite acest militar suplimentar în cadrul misiunii UE de formare a trupelor în Mali, la începutul anului 2016. El va fi consilier pe lângă forțele armate maliene. Acest personal adițional ”dublează prezența militară luxemburgheză la fața locului”, se precizează într-un comunicat oficial.

Luxemburg va oferi, de asemenea, capacități de transport strategic în cadrul programului gestionat de ONU, precum și contribuții financiare ‘în favoarea armatei maliene și pentru lupta împotriva extremismului’.

Valoarea totală a angajamentului luxemburghez se ridică la 2 milioane de euro.

A doua zi după atentatele din Paris (130 de morți), în 13 noiembrie, Franța a făcut apel pentru prima oară la articolul 42.7 al tratatului de la Lisabona, care prevede asistența celorlalte țări dacă una dintre cele 28 de membre ale UE este victima unei agresiuni.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*