Ultimele Știri

Luptele continuă la Donețk, 4 morți, între care 2 copii au murit în ultimele 24 de ore

Luptele continuă în estul Ucrainei, în special la Donețk și în împrejurimile orașului, acolo unde 4 morți, între care doi copii, s-au înregistrat în ultimele 24 de ore.

Doi copii și-au pierdut viața vineri seara, la Zurges, un oraș situat la 30 de km de Donețk, în timp ce se întorceau de la școală, după ce au găsit un obuz neexplodat.

„Şapte şcolari au găsit un obuz neexplodat. Dispozitivul a explodat în momentul în care aceştia au încercat să îl deplaseze. Doi copii au murit pe loc, iar alţi cinci au fost răniţi şi spitalizaţi”, a indicat într-un comunicat administraţia regională, aflată în subordinea Guvernuluui ucrainean

Alți doi civili și-au pierdut viața sâmbătă, în două cartiere ale Donețkului, acolo unde s-au înregistrat ciocniri între separatiști și militarii ucraineni.

3.627 de persoane și-au pierdut viața până la 30 septembrie în luptele din estul separatist, potrivit unui raport ONU făcut public sâmbătă.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*