Ultimele Știri

Loteria bonurilor va avea loc la sfârșitul lunii Iunie

Eugen_Teodorovici

Ministerul Finanțelor Publice va organiza, până la finalul acestei luni, a doua loterie a bonurilor fiscale, însă cu un regulament modificat, astfel încât să fie maximum 100 de câștigători, a declarat, marți seara, ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, la televiziunea publică.

„Vom avea o extragere până la finalul lunii pe noul mecanism care se regăsește în legea promulgată astăzi (marți — n. r.) de președintele României, cu maxim 100 de câștigători”, a spus Teodorovici.

Potrivit acestuia, în cazul în care, după extragere, vor fi mai mult de 100 de bonuri câștigătoare, se va organiza o altă extragere dintre acestea și se vor alege doar 100. Premiul se va împărți între cei 100 de câștigători.

„Dacă vor fi mai puțin de 100 de bonuri câștigătoare, la acestea se va împărți premiul”, a precizat ministrul Finanțelor.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, care prevede că se pot acorda maximum 100 de premii.

Actul normativ prevede că, la extragerea bonurilor fiscale, se va acorda un număr de maximum 100 de premii. Unitatea teritorială a administrației fiscale unde a fost depus în original bonul fiscal câștigător va elibera titularului bonului o copie pe care este scris că este conform cu originalul și conține un număr unic de înregistrare atribuit automat printr-o aplicație informatică la nivel național.

O listă cu bonurile prin care au fost revendicate premiile se va publica pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice și pe cel al Autorității Naționale de Administrare Fiscală.

Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale prin care s-au revendicat premiile se va constata depășirea numărului maxim de premii care se acordă, se va proceda la extragerea aleatorie a unui număr de 100 de bonuri fiscale câștigătoare.

În situațiile în care, ulterior efectuării unei extrageri se constată erori de natură tehnică în desfășurarea acesteia, care nu vizează caracterul său aleator, se va considera că extragerea a fost efectuată corect, iar premiile se vor acorda câștigătorilor în urma extragerii și după desfășurarea procedurilor.

La prima extragere, din luna aprilie, au fost depuse 18.215 cereri de revendicare a premiului de un milion de lei, câștigul fiind de 54,9 lei pentru fiecare bon dacă toate ar fi validate.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*