Liviu Dragnea îi ia apărarea lui Victor Ponta: Îmi doresc să fie pe listele PSD

  • Nicoleta Ungureanu
  • 6 septembrie 2016
  • Politică

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, precizează că îl vrea le Victor Ponta pe listele PSD pentru parlamentare, menționând că acuzațiile la adresa acestuia nu sunt adevărate.

Liviu Dragnea susține că Ponta nu l-a trecut pe listă pe Ghiță, ba chiar a fost deranjat atunci când a descoperit numele acestuia printre cei trecuți.

„Am urmărit în presă o parte din acuzaţii şi ce pot spune e că nu Ponta l-a pus pe Ghiţă pe lista. Procedura era foarte clară transmisă organizaţiilor judeţene. Am verificat chiar azi la partid în hârtii. Era un vot în comitetul executiv judeţean. După acest vot toate listele veneau la comitetul executiv naţional. Acolo se aprobau şi în final cei patru lideri semnau pentru procedură, să fie acceptate listele la biroul electoral. Ponta nu l-a pus nici pe Sebi, nici pe altul pe lista. Din câte îmi aduc aminte, Victor nu a fost destul de bucuros când l-a văzut pe Ghiţă pe lista dar nu a ptut să treacă peste organizaţiile judeţe. (…) Din câte îmi amintesc, Blair a venit în primăvară iar listele s-au făcut în octombrie. (…) Eu sper să fie Victor Ponta pe listele pentru parlamentare, mai ales că în ultima perioada, presă a spus că avem relaţii reci. Atunci, se pare că eu nu o să risc să fiu acuzat de foloase necuvenite sau că l-am favorizat. Eu îmi doresc ca Victor Ponta să fie pe listele PSD pentru că este un om care a făcut multe pentru această ţară şi îmi doresc să fie implicat în campania electorală”, a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea a mers marţi la instanţa supremă unde a fost citat pentru primul termen în dosarul în care este acuzat de instigare la abuz în serviciu.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *