Ultimele Știri

Liga Arabă își face propria armată

arabi

Liderii statelor membre din Liga Arabă au ajuns la un numitor comun în privința creării unei armate proprii. Decizia vine în contextul în care statele Ligii Arabe au lansat o serie de bombardamente împotriva milițiilor huhti din Yemen, care controlează o mare parte din țară.

Liderii arabi au convenit să formeze o forță militară comună la summit-ul de la Sharm el-Sheikh, găzduit de președintele egiptean Abdel Sisi. Reuniunea a fost dominată de situația din Yemen, unde Arabia Saudită conduce o campanie de bombardamente împotriva rebelilor huhti susținuți de Iran.

„Liderii arabi au decis să convină asupra principiului unei forțe militare comune”, a declarat duminică Abdel Sisi la încheierea summit-ului. Comunicatul final a cerut „o coordonare a eforturilor de război și măsurile necesare pentru a stabili o forță arabă unificată” care să intervină în țări precum Yemen.

Se preconizează că formarea structurii militare va dura circa patru luni. Rapoartele anterioare arată că armata arabă comună poate fi formată din aproximativ 40.000 de trupe de elită și susținută de avioanele, navele de război și submarine. Există totuși îndoieli că toți cei 22 de membri ai Ligii Arabe ar contribui în mod semnificativ la această coaliție militară.

Summit-ul egiptean al Ligii Arabe a fost dominate de discuții privind criza din Yemen, unde rebelii șiiți huhti l-au demis pe președintele Abd-Rabbu Mansour Hadi și l-au forțat să fugă în Arabia Saudită. Zeci țări din coaliția arabă au lansat un atac militar comun asupra Yemenului joi. 

Șefii Ligii Arabe au declarat că nu vor opri bombardamentele până ce milițiile huhti nu vor depune armele și se vor retrage din teritoriile ocupate, inclusiv capitale yemenită Sanaa. 

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*