Lia Olguţa Vasilescu vrea să-l dea în judecată pe denunţătorul său

lia olguta

Curtea de Apel Bucureşti dezbate marţi contestaţia DNA la decizia instanţei privind neluarea măsurii controlului judiciar faţă de primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu declarând că are de gând să depună o acţiune civilă împotriva denunţătorului şi să ceară o expertiză psihiatrică.

„Nu am niciun motiv să mă tem pentru că eu cred că o să câştigăm. Cert este că denunţătorul de fapt este transformat într-un hărţuitor pentru că văd că scrie în continuare tot felul de prostii, de mizerii despre mine”, a declarat primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, la sosirea la Curtea de Apel Bucureşti.

Întrebată dacă va depune o acţiune civilă împotriva denunţătorului, primarul Craiovei a răspuns pozitiv.

„Da, inclusiv să cerem o expertiză psihiatrică unei instanţe”, a mai precizat Vasilescu.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti decid marţi dacă adoptă sau resping contestaţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie la decizia instanţei privind neluarea măsurii controlului judiciar faţă de primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, în dosarul în care a fost trimisă în judecată pentru luare de mită, folosirea autorităţii sau influenţei şi spălare de bani. Procurorii au solicitat instanţei ca edilul să nu se apropie de anumite persoane desemnate de organul judiciar şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect.

Lia Olguţa Vasilescu ar fi sugerat că va face publice date despre oamenii de afaceri care ar fi denunţat-o, susţine DNA, explicând că „începând cu 30.07.2016, inculpata s-a plasat în spaţiul public virtual şi, în acest cadru, diferit de cel legal processal, într-un mod agresiv ca limbaj, şi-a făcut apărări, a invocat excepţii şi cereri”.

Lia Olguţa Vasilescu a postat pe pagina sa de Facebook transcriptul unei înregistrări de la dosarul în care este judecată, în care apare denunţătorul Petru Becheru.

Petre Becheru a mers la DNA, susţinând că i s-ar fi oferit mită pentru a îşi retrage denunţul.

Lia Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova, a fost trimisă la data de 19 iulie în judecată de procurorii anticorupţie sub acuzaţiile de luare de mită, folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi spălare de bani. Alături de edilul din Craiova au fost trimişi în în judecată Radu Cosmin Preda, la data faptelor administratorul public al Craiovei, fiind acuzat de complicitate la luare de mită şi spălare de bani, şi Elena Daniela Popescu, reprezentant al unei asociaţii non profit, sub acuzaţia de complicitate la luare de mită şi spălare de bani.

„În cursul anului 2012, cu prilejul campaniei electorale pentru alegerea primarului municipiului Craiova, mai mulţi oameni de afaceri au fost determinaţi de candidatul Vasilescu Lia Olguţa, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să efectueze diverse sponsorizări. În scopul obţinerii acestor foloase, inculpata s-a folosit de influenţa pe care o avea asupra oamenilor de afaceri, în calitatea sa de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic”, susţin procurorii.

DNA precizează că în anul 2014 Lia Olguţa Vasilescu ar fi cerut şi primit de la mai mulţi oameni de afaceri care avea în derulare contracte cu Primăria Craiova suma de 568.291,37, respectivii afacerişti acceptând „solicitările formulate de inculpata Vasilescu Lia Olguţa în considerarea atribuţiilor pe care aceasta le avea în calitate de primar, pentru a nu întâmpina din partea edilului dificultăţi în buna desfăşurare a contractelor, în efectuarea plăţilor şi în recepţionarea lucrărilor”, arată parchetul.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *