Ultimele Știri

Legea minelor și exploatarea cu cianuri revin în forță în Parlament?

Noul ministrul desemnat pentru Economie și Turism, Mihai Tudose, a declarat una din prioritățile sale în mandatul său este elaborarea și promovarea unei Legi a minelor și exploatarea cu cianuri, inclusiv cea de la Roșia Montană.

”Din punct de vedere personal, poziția mea este că orice exploatare, orice resursă minerală care există, dacă există decizia politică și oportunitatea de a fi exploatată, este în regulă. Cum faci acest lucru, este un alt subiect. Cum faci, cu ce o faci, cu cine o faci, în ce condiții economice? Aceasta este adevărata discuție.

Nu am procedat foarte bine la prima încercare cu Roșia Montană, datorită faptului că am ajuns la concluzia fiindcă nu sunt bune cianurile, nu mai trebuie exploatat zăcământulul. Așa este, nu trebuie exploatat zăcământul cu cianuri, în condițiile acelea, dar zăcământul de asta îl avem, ca să-l exploatăm.

Sunt convins că sunt pe planeta aceasta o mulțime de tehnologii sau chiar și aceasta cu cianuri trebuie să vedem în ce condiții, fiindcă se exploatează cu cianuri și în țări foarte verzi, țări din Peninsula Scandinavă, care sunt recunoscute pentru protecția mediului. Specialiștii și-au spus punctul de vedere la vremea respectivă că tehnologia propusă la momentul acela pentru Roșia Montană nu era cea mai fericită soluție. Găsim o soluție acceptabilă. Dacă nu o găsim, așteptăm până se inventează”, a declarat Mihai Tudose.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*