Legea care obligă marile magazine să vândă 51% alimente locale nu va fi modificată

alimente

Deputații din Comisia pentru agricultură și industrie alimentară au aprobat marți, cu majoritatea voturilor celor prezenți, retrimiterea fără nicio modificare pentru votul final al plenului Camerei Deputaților a proiectului de lege care îi obligă pe marii comercianți să asigure din producție locală 51% din oferta proprie de carne, legume, fructe, lapte, panificație, mierea și ouă.

Proiectul de lege a fost amânat, săptămâna trecută, chiar înainte de a fi votat de Camera Deputaților, în calitate de for decizional. Amânarea pentru o lună a fost solicitată de PSD, dar având în vedere că deputații au o activitate redusă pe perioadă campaniei electorale și alegerilor, proiectul ar putea întârzia la vot mai mult de o lună.

PSD a precizat că a solicitat retrimiterea proiectului la Comisia pentru agricultură și alimentație “întrucât forma inițială nu era una aplicabilă din punct de vedere practic”, deși proiectul fusese inițiat de senatorul PSD Liviu Donțu și votat de senatori.

Potrivit legii reclamate, produsele care trebuie asigurate la comercializare în procentul minim de 51% au fost definite ca provenind din „lanțul scurt de aprovizionare”, pentru ca astfel să se aigure marfă de pe piața locală.

Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR)  susține, într-o scrisoare transmisă Parlamentului, că legea conduce de fapt la dispariția multor producători români, pentru că forma legii permite aprovizionarea de la producători bulgari sau ungari, care s-ar dovedi mai atractivi pentru anumite zone ale țării. În plus, aceștia afirmă că prevederile legii sunt anti-concurențiale.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *