Ultimele Știri

Legea bugetului de stat pentru 2016: Dezbaterile, întrerupte pentru ca bugetele celor două Camere să fie rediscutate

Plenul reunit al Parlamentului a adoptat, luni, pe articole, textul proiectului Legii bugetului de stat pe 2016, fără a fi acordat însă un vot final, pentru ca proiectele de buget ale Camerei Deputaţilor şi Senatului să fie rediscutate în comisii, în vederea majorărilor solicitate.

 Deputaţii şi senatorii au început luni, la ora 17.30, dezbaterea pe articole a textului proiectului Legii bugetului de stat pe 2016, adoptând, în ritm alert, toate articolele, fără a da însă şi un vot final pe acest text. Preşedintele de şedinţă, Valeriu Zgonea, a anunţat că proiectul de lege va fi retrimis la comisii pentru ca bugetele Camerei Deputaţilor şi Senatului să fie rediscutate.

Plenul reunit al celor două Camere va continua, marţi, de la ora 10.00, dezbaterile pe buget, urmând să fie discutate anexele ordonatorilor de credite. Aceste dezbateri vor dura până miercuri, când este aşteptat şi votul final asupra întregului buget.

Întreruperea a fost provocată de rediscutarea bugetelor celor două Camere.

Camera Deputaţilor şi-a votat, luni, un nou buget, mai mare cu 27 de milioane de lei decât era prevăzut în forma Guvernului, pentru plata salariilor, urmând să retrimită Comisiilor de buget proiectul pentru a fi modificată Legea bugetului. La Senat suplimentarea este de 36 de milioane lei.

Astfel, Camera Deputaţilor primea, iniţial, de la Guvern, 313,7 milioane de lei, însă deputaţii au solicitat Ministerului Finanţelor o majorare cu aproximativ 27 de milioane de lei, pentru plata majorărilor salariale decise de Guvern în ultimele luni. Ministerul Finanţelor a anunţat că Parlamentul va primi aceşti bani la rectificarea bugetară.

În aceeaşi situaţie s-a aflat şi Senatul, care a solicitat o majorare de 36 de milioane de lei pentru bugetul propriu, din aceleaşi considerente. Răspunsul ministerului a fost identic, ministrul Anca Dragu promiţând fonduri suplimentare la rectificare.

Această formulă a fost şi votată în Comisiile de buget finanţe, unde s-a aprobat bugetul Camerei Deputaţilor şi al Senatului în forma transmisă de către Guvern.

Luni, însă, înaintea plenului reunit care urmează să discute bugetele tuturor ordonatorilor de credite, Camera Deputaţilor s-a reunit într-o şedinţă în care a votat o formă proprie a bugetului, în care a fost inclusă şi majorarea de 27 de milioane de lei. Senatul îşi votase deja, de săptămâna trecută, un buget majorat cu 36 de milioane de lei.

Potrivit unor surse politice, aceste două propuneri vor fi transmise acum către Comisiile reunite de buget, care vor modifica proiectul Legii bugetului de stat pe 2016, adoptat duminică seară, pentru includerea sumelor suplimentare. Sursa de finanţare va fi Ministerul de Finanţe, de la capitolul Acţiuni Generale, potrivit aceloraşi surse.

Astfel, în plen, vor fi transmise noile bugete ale celor două Camere, cu o suplimentare totală de aproximativ 63 de milioane de lei (circa 14 milioane de euro).

Acest subiect a provocat un scandal şi în prima şedinţa a Comisiilor de buget care au discutat, sâmbătă, proiectul bugetului.

Bugetele Camerei Deputaţilor şi Senatului au fost adoptate, sâmbătă, de Comisiile pentru buget, în forma iniţială, prezentată de Guvern, fără sumele suplimentare necesare pentru salarii, cu promisiunea Ministerului Finanţelor că vor fi acordaţi bani în plus la prima rectificare. Reprezentanţii Senatului au solicitat, dimineaţă, 36 de milioane de lei în plus pentru salarii şi au provocat un scandal în comisie.

Astfel, în urma unor negocieri între reprezentanţii Camerei Deputaţilor şi Senatului şi cei ai Ministerului Finanţelor, soluţia adoptată la acel moment a fost una de compromis – majorare sub forma unei rectificări pozitive, în 2016.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*