Ultimele Știri

Legea „anti-legionară”, la fel de extremistă ca fenomenul pe care dorește să-l combată

Situaţie absurdă generată de legea „anti-legionară"

Aveţi grijă ce afirmaţi si, mai ales, ce scrieţi la tinereţe. Verba volant, scripta manet. Totul se interpretează şi mai târziu se poate întoarce impotriva voastră. La 27 de ani, în 1940, Ion Şiugariu a crezut în Mişcarea Legionară şi şi-a exprimat ataşamentul față de ideile acesteia într-un articol.

A căzut în capcana în care au căzut şi cad si astăzi mulţi tineri. Un partid extremist, pentru a-şi atrage militanti şi activişti, va promova diferite utopii şi idealuri naive.

În sute de ani de istorie, de la afirmarea sistemelor politice moderne, n-am învăţat un singur lucru: extremismul este un anticorp, uneori chiar şi un tratament paliativ pentru anumite probleme cu care se confruntă societatea, nerezolvate de partidele tradiţionale, aşa-zis moderate. Coincidenţă sau nu, ascensiunea partidului nazist în anii ’30 a fost finanţată de către un cartel format din mari companii farmaceutice, IG Farben, care viza hegemonia Germaniei pe plan mondial. 

Însă pentru naţiunile fără pretenţii de afirmare pe scena internaţională, amploarea pe care o ia extremismul într-un anumit moment al istoriei nu poate fi decât un semnal că ceva nu este în regulă. De cele mai multe ori, o mişcare extremistă apare ca un mecanism de autopărare în faţa duşmanilor externi, cum se presupune că ar fi fost cazul României interbelice.

ion-siugariu1942

„O a doua cauză a anti-semitismului românesc de sec. XXI este reprezentată de un al doilea eşec al istoriografiei româneşti postdecembriste şi nu numai, anume refuzul sau incapacitatea de a clarifica sincer şi obiectiv cât din Mişcarea Legionară a fost naţionalism românesc defensiv, cât a fost anti-semitism doctrinar, filosofic, cât a fost crimă şi asasinat din sfera Holocaustului şi mai ales, cât a fost împotrivire faţă de instaurarea comunismului, în forme de rezistenţă şi luptă spirituală, politică şi militară, ca jertfă creştinească în Gulagul comunismului românesc.”, Marcel Răduţ, pe blogurile adevarul.ro.

Articolul cu titlul „Destin catedralic”, publicat în 14 noiembrie 1940, este motivul pentru care cetățenii orașului slovac Brezno nu-și vor putea arăta recunoștința pentru eroismul soldatului Ion Șiugariu, care a participat la campania pentru eliberarea statelor din centrul Europei de sub ocupația nazistă. Această situație de un ridicol dus la extrem este relatată pe larg de Ion Spânu într-un editorial de pe site-ul cotidianul.ro.

Pe Wikipedia, acesta este prezentat sub titulatura de „poet legionar”, ca şi cum întreaga sa activitate publicistică s-a rezumat doar la militantism politic. În aceeași manieră, este jignită memoria unor figuri marcante ale culturii interbelice- Cioran, Eliade, Vulcănescu sau Nae Ionescu, care au avut vina de a fi lideri de opinie, statut dat de poziția pe care o aveau în societatea românească.

Crin Antonescu, unul dintre inițiatorii legii 217/2015, a avut în trecut șansa de a fi un important lider de opinie, chiar cu un discurs cu accente naționaliste. A irosit-o într-un mod cât se poate de bizar. A reapărut în atenția opiniei publice cu o lege inutilă în actualul context.

Aceasta nu poate viza decât ștergerea memoriei colective- este părerea unanimă a tuturor celor care s-au pronunțat pe marginea acestui subiect.

Tinerelor generații nu trebuie să li se confiște dreptul de a discerne și a compara. Sub aceste auspicii, acest act legislativ este la fel de extremist ca fenomenul pe care dorește să-l combată.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*