Ultimele Știri

Laszlo Tokes cere o uniune a politicienilor maghiari pentru a obţine autonomia

Europarlamentarul Tokes Laszlo a făcut vineri un apel la unitate a principalilor actori politici maghiari din România: Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR), Partidul Civic Maghiar (PCM), Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), respectiv Consiliul Național al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) și Consiliul Național Secuiesc (CNS), la „unire de scop”, în sensul pluralismului politic, notează Agerpres.

„Ar fi nevoie de anul acesta să ne unim forțele pentru revendicările noastre principale, cum ar fi autonomia, educația superioară ori chiar apărarea identității noastre naționale, afectată de războiul împotriva simbolurilor noastre ori pe planul retrocedării imobilelor comunității maghiare, respectiv ale bisericilor maghiare. Sper ca acest an va aduce această unire de forțe. Vom iniția, din partea CNMT, această unire de cauză între actorii principali ai ungurilor din România”, a spus Tokes într-o conferință de presă.

„De această normalitate avem nevoie și noi, maghiarii din Transilvania. Pentru mine, această normalitate este reprezentată de această fotografie, care simbolizează pentru mine libertatea dobândită cu 25 de ani în urmă, libertatea românească, identică cu cea secuiască, a comunității maghiare din Transilvania. Chiar aceasta dorim: normalitate pe planul politicii minoritare, normalitate despre care nicidecum nu putem vorbi când în țara noastră suntem martorii unui antimaghiarism care este moștenirea național-comunismului ceaușist”, a spus Tokes.

Europarlamentarul maghiar spune despre fostul său partid UDMR că are nevoie de o autorevizuire şi o schimbare radicală a politicii sale.

„UDMR ar avea mare nevoie de autorevizuire și schimbare radicală a politicii sale care a eșuat, chiar cu ocazia alegerilor prezidențiale. Chiar și orbii și-ar da seama în ce direcție ar trebui să ne ducem, cu excepția UDMR”, crede Tokes.

Comentarii prin Facebook

1 Comentariu on Laszlo Tokes cere o uniune a politicienilor maghiari pentru a obţine autonomia

  1. UNDE ESTI TU TEPES DOAMNE SAI IMPARTI IN DOUA CETE IN SMINTITI SI IN MISEI ….. SA DAI FOC LA PUSCARIE SI LA CASA DE NEBUNI !!! UNDE ESTI NENE iohannis ai mers sa te PLOCONESTI LA POARTA RAIULUI … CE DUMNEZEU AI FOST OBLIGAT ORI NE OBLIGI TU SA INGENUNCHEM SI SA CONTIUAM SCLAVIA SA RENUNTAM LA CALITATEA DE DACI !!???

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*