La Spitalul Clinic CF2 unde s-a făcut o transfuzie greșită nu există procedură de testare a grupei sanguine

Ancheta inspectorilor sanitari la Spitalul Clinic CF2 a arătat că nu există o procedură de testare a grupei sanguine la patul pacientului, respectiv în sala de operații, informează Ministerul Sănătății într-un comunicat referitor la raportul inspectorilor sanitari din cadrul DSP București după controlul de la unitatea sanitară, conform Mediafax.

Spitalul CF2 a fost amendat cu 30.000 de lei și inspectorii au dispus, de asemenea, urgentarea măsurilor de autorizare a unității de transfuzii.

„În data de 26 iulie, o pacientă în vârstă de 39 de ani a fost operată la Spitalul Clinic CF2 din București. Diagnosticul la internare al acesteia a fost cancer col uterin, mai precis neoplasm de col uterin în stadiu incipient. În timpul operației a existat o sângerare în limitele normale ale procedurii aplicate de echipa de chirurgi (operația Wertheim), iar pacientei i s-a efectuat o transfuzie. Documentele puse la dispoziția inspectorilor sanitari din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) București atestă că proba de sânge pentru testul pretransfuzional a fost prelevată de o asistentă medicală de la o pacientă cu grupa AB4 pozitiv și etichetată cu numele pacientei de 39 de ani — transferată între timp la Spitalul Clinic Universitar de Urgență București — care are grupa de sânge O I pozitiv. Astfel, pacientei i-a fost administrată o unitate de sânge (masă eritrocitară) AB4 pozitiv, deși grupa acesteia de sânge este O I pozitiv. La aproximativ o oră și jumătate după intervenția chirurgicală s-au instalat primele semne de șoc hemoragic și hematurie. Pacienta a fost transportată la reanimare unde a primit tratament de echilibrare și a fost făcută recomandarea unei noi transfuzii. Pacienta era conștientă la acel moment și a indicat ea însăși faptul că are grupa sanguină O I pozitiv. Atunci a fost realizată eroarea de la testul pretransfuzional, analiza repetată indicând ulterior grupa corectă. Echipa de chirurgi și ginecologi a fost nevoită să intervină chirurgical din nou pentru a opri sângerările masive ale pacientei”, se arată în comunicatul MS.

Inspectorii sanitari au probat că unitatea de transfuzii a spitalului (UTS) nu este autorizată conform normelor legale în vigoare și că nu există o procedură de testare a grupei sanguine la patul pacientului, respectiv în sala de operații, iar registrele și evidențele referitoare la testele pretransfuzionale nu sunt complete.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *