Ultimele Știri

La Minsk s-a ajuns la un acord de încetare a focului în estul Ucrainei

negocieri finalizate la minsk

După două zile de negocieri între reprezentanții Ucrainei, Rusiei și a separatiștilor în prezența OSCE, se pare că s-a ajuns la un acord de încetare a focului în estul Ucrainei și asupra schemei care presupune retragerea armamentului greu din regiune.

Soluționarea conflictului din Ucraina a fost negociată timp de două zile la Minsk între părțile implicate direct în războiul din Donbas. Deși se știe că în capitala Belarusiei vor sosi, astăzi, Angela Merkel, Vladimir Putin, Francois Hollande și Petro Poroșenko pentru a conveni asupra unui tratat de pace privind Ucraina, cei patru lideri nu vor face decât să aprobe și semneze acest acord, fiindcă punctele acestui armistițiu au fost alcătuite și dezbătute de reprezentanții celor trei părți implicate în conflict. 

Urmăreşte PresaLibera.net pe Facebook și Twitter

În cadrul negocierilor finalizate de la Minsk, s-a ajuns la un acord asupra schemei de retragere a armelor grele, dar au convenit să înceteze focul, precum și controlul asupra executării ei, notează agenția de presă Itar-Tass. De asemenea, grupul de contact a discutat despre statului regiunii Donbas, precum și despre eventualele alegerile locale.

La această întâlnire au participat ambasadorul rus din Ucraina Zurabov Mihail, fostul președinte al Ucrainei Leonid Kucima, purtătoarea de cuvânt a OSCE Heidi Taliavini și reprezentanții separatiștilor, Denis Pușilin și Vladislav Deinego.

Pa parcursul zilei trebuie să vină la Minsk și liderii din cele patru țări, care fac parte și „formatul normand”, Germania, Franța, Rusia și Ucraina. Angela Merkel, Francois Hollande, Petro Poroșenko și Vladimir Putin vor definitiva armistițiul care urmează să pună capăt crizei din Ucraina.

razboiul din ucraina

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*