Ultimele Știri

La Ipotești

Sub freamătul tainic al frunzişului se ridică o casă modestă de ţară, nu lipsită însă de o anume elegantă. Două ferestre mari încadrează un pridvor înalt, pe care se poate ajunge urcând vreo şapte trepte de lemn. Acoperişul tindei este susţinut de două coloane zvelte de lemn.

În ograda fostului conac zidit de Gheorghe Eminovici în Ipoteşti, sat aşezat într-o vale închisă de dealuri cîndva împădurite, pare că timpul s-a oprit. Pare că toate sunt la locul lor, că pe vremea când Mihai Eminescu îşi petrecea copilăria aici, până a fi trimis la Cernăuţi şi de atunci încolo, doar pe timpul vacanţelor. Acum, într-o parte laterală a clădirii, la câţiva metri de această, unde pe la mijlocul veacului al XIX-lea căminarul Eminovici, ca orice gospodar de ţară, ridicase şoproane şi hambare, îndărătul cărora se înfăţişa o livada şi câţiva butuci de vie, s-a amenajat un mic teatru de vară.

Casă memorială a familiei Eminovici a fost reconstruită în 1979, pe temelia vechii case dispărute în anul 1924, după documente originale. În anul 1850 familia Eminovici cumpără moşia Ipoteștilor pe care va construi o casă cu toate acareturile ce pot întregi o gospodărie de oameni înstăriţi.

casa-memoriala-mihai-eminescu-2

Interiorul a fost recreat cu fidelitate în încercarea de a fi surprinsă condiţia micilor boieri de la jumătatea secolului al XIX-lea, a căror existenţa este marcată de un amestec de modernism cu puternice accente tradiționalist-rurale. Cele trei camere ale casei înfățișează salonul familiei, biroul tatălui lui Eminescu şi dormitorul mamei şi surorilor poetului.

În odaia de lucru şi de meditaţie a lui Gheorghe Eminovici domneşte liniştea ca pe vremea când, în dosul biroului, în serile când viscolul vuia pe la ferestre, căminarul se tăinuia spre a-şi face socoteli ori a frunzări prin cronici. Într-un colţ al încăperii, adus din negura vremurilor, zace un cufăr ce ascunde un mister păzit cu străşnicie de chipurile din fotografiile agăţate pe perete ale soţilor Eminovici.

În odaia Ralucăi, deasupra patului o icoană veghează şi acum pentru liniştea locului. Salonul de primire a musafirilor aşteaptă şi acum oaspeţi. Lumânările din sfeşnice aşteaptă să fie aprinse la ceas de seară, iar scaunele din jurul mesei îşi aşteaptă ocupanţii pregătiţi de spus vrute şi nevrute. Asta după ce vor fi trecut pe la bisericuţa din curte ce-şi înălța căciulă de tablă sub crengile copacilor de tei.

Bisericuţa de familie a fost cumpărată de mama poetului, Raluca Eminovici, şi datează din anii 60 ai veacului al XIX-lea. Lăcaşul de cult are dimensiuni mici, dar adăposteşte obiecte valoroase.

În spatele micii bisericuţe, stau spre veşnicie mormintele părinţilor lui Eminescu. Prin frunzişul bogat al copacilor se zăresc crâmpeie azurii de cer. De acolo, de sus, marele poet veghează la liniştea părinţilor săi dispăruţi şi la vreme de amurg par să se audă tainice versuri…

mihai

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*