Ultimele Știri

Kronospan a scos din nou Sebeşul în stradă!

Oraşul Sebeş este scena unei revolte cetăţeneşti împotriva fabricii de formaldehidă Kronospan. Duminică oamenii au ieşit pentru a doua oară în stradă în parcul din apropierea Primăriei încă înainte de ora 14.00.

Cetăţenii au solicitat firmei și autorităţilor să se ia măsuri urgente împotriva poluării oraşului Sebeş și dotarea companiei cu o aparatură modernă necesară măsurării exacte a cantității de formaldehidă emisă în atmosferă.

Organizatorii spun că mitingurile vor continua până când Kronospan va reloca secţia chimică la cel puțin 50 de kilometri depărtare de oraș.

mitingseb003

S-au deschis liste cu semnături pentru o petiție ce va fi trimisă președintelui Klaus Iohannis. Printre participanți au fost cetățeni sosiți din Cugir, Cluj, Reghin și reprezentanți ai Organizației Green Peace. Din Parcul Primăriei s-a pornit în marș, prin centrul orașului, spre parcarea de la Kronospan unde protestatarii au stat mai mult de o oră. Mitingul s-a încheiat în jurul orei 16.00 și, potrivit jandarmilor, prezenți conform reglementărilor pentru a asigura ordinea, a fost o manifestație pașnică la care nu s-au înregistrat incidente.

Următorul protest este programat să se desfășoare duminică, 25 ianuarie, de la ora 14.00.

protest-la-sebes052

Primul marș de protest organizat de ONG-uri la Sebeș s-a desfășurat duminica trecută (11 ianuarie a.c.). Atunci, reprezentanții Grupului de Iniţiativa Civică Sebeș au anunțat că au contestat în instanță autorizația de mediu eliberată la începutul lunii decembrie 2014, pentru fabrica de formaldehidă de la Kronospan, cu o capacitate de 60.000 de tone de formaldehidă pe an.

Cazul Kronospan a ajuns și în atenţia Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor care va suspenda autorizaţia de mediu pentru construcţia noii fabrici de formaldehidă, până la clarificarea situaţiei. Decizia a fost luată după ce două contestaţii privind decizia de revizuire a autorizaţiei integrate de mediu pentru SC KRONOSPAN Sebeş SA, au fost trimise la Minister de ONG-uri reprezentantive din domeniul protecţiei mediului din Sebeş.

protest-la-sebes056

protest-la-sebes057

Sursă: Ziarul Unirea

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*