Kovesi: Teza mea este corectă, am lucrat șapte ani la ea. Cine contestă să vină să facă sesizare

  • Nicoleta Ungureanu
  • 30 septembrie 2016
  • Social
  • 0
kovesi1

Laura Codruța Kovesi a declarat că teza sa de doctorat nu este un plagiat și are dovezi pentru a-și susține poziția. Aceasta a menționat că cei cărora nu le convine decizia Consiliului Naţional de Etică, sunt liberi să facă sesizare în acest sens.

Șefa DNA neagă informațiile din autodenunțul lui Sebastian Ghiță, argumentând că a lucrat vreme de șapte ani la teza sa de doctorat.

„Eu am fost verificată în anul 2012 de Comisia Naţionaţă de Etică, am fost audiată într-o comisie din care au făcut parte mai mulţi profesori, m-am prezentat la audieri şi am adus probe şi s-a dat verdict definitiv acum patru ani. Teza mea este corectă şi am toate probele. Una dintre probe este certificatul de căsătorie.  Mi se reproşează că Laura Codruţa Kovesi a copiat-o pe Codruţa Lascu. Teza mea este corectă, o teză pe care am muncit-o.  Am lucrat şapte ani, am multe articole publicate şi o sa le vedeti în acestă teza. Eu, care am o teză corectă, să mă duc să spun „Verificaţi aceasta teză!”, când eu ştiu că este corectă. Cine contestă să vină să facă sesizare”, a declarat procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Procurorii au deschis un dosar penal în urma autodenunțului făcut de Sebastian Ghiță, fiind începută urmărirea penală in rem pentru instigare la fals intelectual.

„Am dat o declaraţie în calitate de martor astăzi şi urmează ca şi în perioada următoare să mai vin cu elemente de probă care să ajute la soluţionarea acestei situaţii. Vor fi audiate şi alte persoane care să certifice cele spuse de mine. Am nominalizat, sigur că da, am spus persoanele care au fost vizate de mine şi care au participat alături de mine la acaestă întâmplare, eveniment”, a declarat deputatul Sebastian Ghiţă, joi, după audiere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *