Kovesi: Nu am plagiat. Cei care mă acuză sunt cercetați de DNA

kovesi

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, susține că teza sa de doctorat îi aparține în totalitate și că nu a plagiat, menționând că afirmațiile defăimătoare ale ‘persoanelor cercetate de DNA’ au făcut obiectul sesizărilor înaintate Consiliului Superior al Magistraturii.

„În situația în care este depusă o sesizare de orice natură (denunț, autodenunț, plângere), este obligația procurorilor să verifice și să clarifice, în raport cu prevederile legii, toate aspectele sesizate și să dispună măsurile legale. Cu referire la teza de doctorat ‘Combaterea crimei organizate prin dispoziții de drept penal’, țin să precizez că aceasta este o lucrare care îmi aparține în totalitate și că nu am plagiat”, afirmă Kovesi, potrivit unui comunicat al DNA.

Șefa DNA reiterează că încă din 2012 a precizat că nu a plagiat, de la prima apariție în spațiul public a ‘afirmațiilor denigratoare de acest tip’.

„Afirmațiile defăimătoare ale persoanelor cercetate de DNA, de o vehemență fără precedent în acest an, au făcut obiectul sesizărilor înaintate Consiliului Superior al Magistraturii, care a constatat că acestea aduc atingere prestigiului și credibilității magistraților. Mai mult decât atât, în raport cu luările de poziție anterioare ale lui Ghiță Sebastian Aurelian, în care a făcut alegații cu privire la investigațiile penale desfășurate de procurori, DNA a sesizat în acest an atât pe procurorul general al Parchetului de pe Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și Consiliul Superior al Magistraturii”, mai susține Kovesi.

DNA precizează că punctul de vedere al Laurei Codruța Kovesi vine „ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, cu referire la informația potrivit căreia deputatul Sebastian Aurelian Ghiță (inculpat în mai multe dosare penale) s-a prezentat marți la sediul Parchetului General, susținând că depune un autodenunț în care arată că el și mai mulți demnitari ai statului român au falsificat și măsluit raportul tehnic de expertiză prin care s-a stabilit că procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, nu a plagiat în teza de doctorat”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *