Klaus Iohannis propune Parlamentului patru obiective majore pentru 2016: Ce facem cu marile sisteme publice: educaţie, sănătate, pensii?

  • Adelina Mitrache
  • 22 februarie 2016
  • Politică
iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut luni, în faţa Camerelor reunite al Parlamentului, asumarea a patru obiective majore pentru anul electoral, precizând că actuala clasă politică este în întârizere în a da răspunsuri la probleme majore- educaţia, sistemul de pensii, sănătatea, sistemul bugetar.

„Vă propun un alt fel de an electoral — care să nu fie nici populist, nici pierdut pentru temele de interes și nici al măsurilor hazardate. Vă propun un an 2016 în care competiția pentru voturi să nu excludă preocuparea pentru construcția pe termen lung, în care febra campaniilor să nu oprească dezbaterea așezată, iar subiectele spectaculoase de zi cu zi să nu elimine de pe agenda publică teme majore de interes pentru cetățeni și viața lor. (…) Vă invit să asumăm împreună câteva mize majore pentru anul 2016: prima vizează începutul recâștigării încrederii în politică; a doua ține de funcționarea instituțiilor într-un stat democratic; a treia privește continuarea eforturilor în domenii în care România a făcut progrese și a câștigat respectul partenerilor externi; în zona marilor sisteme publice vă propun să punem câteva pietre de temelie pe care să se poată construi în 2017, indiferent cine va fi la putere”, a afirmat Klaus Iohannis, în plenul reunit al Legislativului.

El a spus că anii electorali au adus, din păcate, în România un anumit tip de practici.

„Apropierea campaniilor a atras adesea măsuri care să avantajeze o formațiune sau alta, politici adoptate în urma unor calcule electorale, alocări de fonduri după culoarea politică, promisiuni populiste sau nesustenabile și chiar legi niciodată aplicate. Mărirea cu 50% a salariilor profesorilor, decisă în 2008 și niciodată aplicată, sau Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2014, care a legalizat migrația aleșilor locali, din păcate aplicată, vor rămâne probabil într-o nefericită istorie a măsurilor legislative cu iz electoral”, a declarat șeful statului.

Iohannis a subliniat că în 2016 parlamentarii au marea șansă de a face lucrurile altfel.

„Ne aflăm într-un context în care, spre deosebire de trecut, apropierea finalului de mandat poate să însemne mai multă atenție, mai multă responsabilitate și mai multă preocupare de a asculta în mod autentic ce-și doresc concetățenii noștri”, a afirmat el.

Șeful statului a precizat că toate aceste lucruri țin de acțiunea comună și nu de voința unui om.

„Atât timp cât nu punem agenda României mai presus de agenda proprie, nimeni nu va avea de câștigat pe termen lung”, a subliniat șeful statului.

Klaus Iohannis a arătat că alegerile sunt prima oportunitate către înnoire în materie de atitudini, idei și oameni, partidele fiind actorii principali la acest capitol.

„Schimbarea despre care vorbesc vizează mai cu seamă practici și mentalități, criterii de integritate, un mod mai inteligent și mai creativ de elaborare a politicilor publice, un anumit tip de onestitate în raport cu electoratul și renunțarea la construcții legislative ad-hoc, doar pentru interese politice de moment”, a spus președintele.

El a punctat că „instabilitatea legislativă în general afectează nu doar funcționarea economiei, a societății, a marilor sisteme publice precum educația și sănătatea, ci ajunge să fie o vulnerabilitate a sistemului democratic”. „Cred că nimeni nu-și dorește așa ceva”, a conchis Iohannis.

Iohannis: Suntem în întârziere cu răspunsuri la probleme majore de pe agenda cetățenilor

Președintele Klaus Iohannis a afirmat luni că România este în întârziere în ceea ce privește răspunsurile la probleme majore de pe agenda cetățenilor, precum sustenabilitatea sistemului de pensii, problema demografică.

„Suntem în întârziere în a da răspunsuri esențiale cu privire la preocupări majore de pe agenda cetățenilor, inclusiv în perspectiva anului 2018, când vom sărbători centenarul Marii Uniri. Ce facem cu marile sisteme publice — educație, sănătate, pensii? Ce soluții găsim pentru sutele de mii de tineri fără diplomă de Bacalaureat care se integrează greu sau deloc pe piața muncii? Ce se întâmplă dacă vom constata într-un viitor nu foarte îndepărtat că sistemul de pensii nu mai este sustenabil? Ce facem cu salarizarea bugetarilor? Cum gestionăm problema demografică și cum evităm un viitor probabil în care România ar deveni lipsită de atractivitate și ca forță de muncă, și ca piață de desfacere și va fi slăbită în cadrul Uniunii Europene din cauza scăderii demografice?”, a spus Iohannis, în plenul Parlamentului.

El s-a arătat preocupat de modul în care funcționează instituțiile statului și separarea puterilor.

„Vreau în același timp să transmit un mesaj foarte limpede: acest stat nu poate da impresia unei funcționări haotice, dezordonate, cu alte cuvinte a unui stat în care fiecare face ce vrea și fiecare instituție are agenda proprie”, a susținut șeful statului.

Iohannis a precizat că există o agendă națională, legată de parteneriatele strategice ale României, în special cel cu SUA, de apartenența la NATO și la UE, dar și de o politică de dezvoltare, de modernizare și afirmare națională în domenii de interes pentru cetățeni, arătând că este nevoie de comunicare, coordonare și colaborare la nivel instituțional pentru a urmări aceste obiective naționale.

„Puterile statului nu sunt în competiție una cu alta, iar o funcționare eficientă a statului în serviciul cetățenilor presupune funcționarea fiecăreia dintre ele și încrederea cetățenilor în toate. O guvernare nu poate fi cu adevărat performantă fără un Parlament puternic, iar justiția nu poate fi cu adevărat eficientă fără o putere legislativă pe măsură. A gândi puterile separat și a le evalua izolat este o greșeală. România trebuie să se miște înainte în ansamblul ei”, a completat șeful statului.

Potrivit acestuia, educația și cercetarea trebuie să fie pe agenda tuturor.

„Vă spun încă o dată, la fel cum am făcut mereu când m-am aflat la tribuna Parlamentului: aveți în mine un partener de dialog. Pe aceste subiecte avem datoria să construim pentru România și să generăm acord, dincolo de stânga sau dreapta, de expertiză tehnocrată sau partide”, a conchis Iohannis.

Iohannis: Nu s-a înțeles că imunitatea parlamentară nu trebuie folosită pentru blocarea cererilor Justiției

Președintele Klaus Iohannis a criticat luni Parlamentul, arătând că este neplăcut surprins că în unele spețe imunitatea parlamentară este folosită pentru blocarea cererilor Justiției.

„În planul politicii noastre interne, în ceea ce privește consolidarea statului de drept, independența justiției și lupta anticorupție, angajamentul meu rămâne neschimbat și cât se poate de ferm: determinarea pentru întărirea statului de drept vine din convingerea că o consolidare a progreselor în aceste domenii este în beneficiul cetățenilor noștri. Sunt neplăcut surprins de faptul că în anumite spețe încă nu s-a înțeles că imunitatea parlamentară nu are voie să fie folosită pentru blocarea cererilor Justiției, așa se face că în materie de răspuns la solicitările Justiției, după câțiva pași înainte recunoscuți de toată lumea și așteptați de cetățeni, urmează unul înapoi, care pune din nou în discuție credibilitatea Parlamentului și voința unor raporturi corecte cu justiția”, a spus șeful statului, în plenul Parlamentului.

El a subliniat că România se află pe un drum ireversibil în privința statului de drept și a independenței justiției.

„Consolidarea statului de drept și independența justiției sunt angajamente ferme la nivelul societății și trebuie să fie reflectate și în raporturile dintre Parlament, ca for reprezentativ suprem, și justiție”, a completat Iohannis.

Iohannis despre noii șefi ai DNA, ÎCCJ și alegerile pentru CSM: Nu voi fi un simplu spectator

Președintele Klaus Iohannis a afirmat că nu va fi un simplu spectator în ceea ce privește numirea noilor șefi ai DNA și ÎCCJ și alegerile pentru CSM, exprimându-și speranța că în această zonă va fi o competiție serioasă și departe de zona politicului.

„Anul acesta nu este unul de competiție doar pentru mediul politic, ci și un moment de inflexiune important pentru sistemul judiciar. Va trebui numit un nou procuror general, expiră mandatele conducerilor Direcției Naționale Anticorupție, Înaltei Curți de Casație și Justiție și, de asemenea, se vor desfășura alegeri pentru Consiliul Superior al Magistraturii. (…) Sper că vom avea și în această zonă o competiție serioasă și o dezbatere așezată, în care să primeze valoarea, performanța și onestitatea. Cred că este important pentru soliditatea democrației românești și a statului de drept ca alegerile pentru CSM să fie departe de zona politicului și să fie păstrate strict în sfera reprezentării profesionale a magistraților în propriul for de conducere și organ disciplinar”, a spus Iohannis, în plenul Parlamentului.

El a subliniat că va acționa în această chestiune în virtutea atribuțiilor sale.

„În ceea ce mă privește, ca președinte, nu voi fi un simplu spectator în acest proces și nu mă voi limita la un rol formal. Voi acționa, în virtutea atribuțiilor care îmi revin, pentru a mă asigura că parcursul pe care România a pornit în ceea ce privește întărirea statului de drept, independența justiției și lupta anticorupție este ferm continuat și că sunt respectate cerințele de profesionalism și integritate”, a afirmat șeful statului.

UPDATE 16.13 Ședința în care președintele Iohannis adresează un mesaj Parlamentului a început

Ședința în care președintele Klaus Iohannis adresează un mesaj plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului a început luni, în prezența a 364 de parlamentari.

La ședință, care a început cu o întârziere de zece minute, participă și premierul Dacian Cioloș și membri ai Cabinetului său.


Președintele Iohannis va adresa un mesaj pe teme de politică internă în Parlament

Șeful statului a transmis săptămâna trecută o scrisoare președinților celor două Camere ale Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu și Valeriu Zgonea, în care a cerut să adreseze Parlamentului un mesaj pe 22 februarie, iar conducerea Legislativului a aprobat solicitarea.

„S-a decis ca luni după-amiază, la ora 16,00, conform solicitării președintelui, să organizăm o sesiune comună a celor două Camere. Președintele Iohannis dorește să se adreseze Parlamentului”, a declarat miercurea trecută președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

El a spus că temele care vor fi abordate sunt de politică internă, „cele menționate în scrisoarea președintelui”.

Este primul mesaj care va fi adresat de președintele Klaus Iohannis în acest an.

Șeful statului s-a adresat de cinci ori Parlamentului de la câștigarea alegerilor.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *