Ultimele Știri

Klaus Iohannis își va petrece vacanța în Palm Beach

Istovitoarea campanie electorală prezidențială îi trimite în vacanță pe cei doi foști candidați, dintre care unul a rămas premier și altul va deveni președinte. Victor Ponta a ales imediat după înfrângere o destinație exotică din Adu Dhabi, Dubai, iar Klaus Iohannis, cum e și mai sobru, a ales să plece în Florida, Statele Unite ale Amercii.

Înainte de a-și începe mandatul de președinte al României, Klaus Iohannis a anunțat, astăzi, în cadrul conferinței de presă în care și-a anunțat demisia din funcția de primar al orașului Sibiu, că va pleca în vacanţă între 4 şi 11 decembrie, în Statele Unite.

„Voi pleca câteva zile, într-o vizită privată, în SUA”, a răspuns Iohannis la întrebarea unde îşi va petrece concediul.

Astfel, președintele ales alături de soția sa va merge în Florida, în Palm Beach County, la o familie de prieteni români, cărora liderul PNL le-a botezat copilul în 2013, potrivit unor surse. Deasemenea, aceasta nu este prima dată când Klaus Iohannis îşi petrece concediul în SUA.

Amintim că pe 21 noiembrie, Guvernul american l-a felicitat pe Iohannis pentru rezultatul alegerilor şi a exprimat dorinţa ca relaţiile Statelor Unite cu România să rămână „puternice”, Bucureştiul fiind caracterizat drept „un partener strategic important”. Deocamdată nu se știe dacă viitorul președinte se va întâlni și cu oficiali americani.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*