Ultimele Știri

Klaus Iohannis, dineu cu Barack Obama. Cum a decurs vizita președintelui în SUA

Președintele Klaus Iohannis a postat pe pagina sa de Facebook prima fotografie de la dineul la care a participat marți seară. La dineul oficial organizat de președintele SUA, Barack Obama, au participat oficialii a aproximativ 170 de țări.

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întalnit luni, la Casa Albă, cu vicepreşedintele SUA, Joe Biden, cei doi discutând despre parteneriatul strategic, despre criza migraţiei, dar şi despre situaţia din România, oficialul american exprimând încrederea în lupta anticorupţie de la Bucureşti. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale din România, preşedintele Klaus Iohannis l-a invitat pe vicepreşedintele Joe Biden la Bucureşti, în noiembrie, cu ocazia organizării un mini-summit NATO.

„Am avut, evident, în primul rând, discuţii despre Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, împreună am evaluat acest parteneriat care este unul foarte bun, foarte puternic. Partea politică, partea militară sunt excelente şi am convenit să încercăm să lucrăm şi pe partea economică, un parteneriat de acest fel trebuie să aibă partea economică foarte substanţială”, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Cei doi au discutat și despre situația din România, vicepreşedintele Biden arătându-se mulțumit de cum decurg lucrurile în domeniul corupției, și declarând că are încredere în acest proces.

„Am evaluat împreună unele chestiuni legate de securitate, securitatea în special a României, sigur, având în vedere că suntem plasaţi într-o zonă cu probleme. Am discutat despre situaţia din Ucraina, am discutat însă şi despre noua bază de la Deveselu, care va fi dată în funcţiune probabil încă în cursul acestui an. Avem o colaborare în acest domeniu foarte bună”.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*