Ultimele Știri

Klaus Iohannis: Avem o infrastructură culturală fragilă

klaus iohannis

Președintele Klaus Iohannis a declarat vineri că România are o infrastructură culturală fragilă, actul cultural desfășurându-se în spații improprii, cu personal redus și slab motivat.

„Avem o infrastructură culturală fragilă, de care nu ne-am îngrijit la timp și am permis ca actul de cultură să se manifeste în spații improprii, cu personal din ce în ce mai redus și slab motivat și în condiții inadecvate, după principiul ‘lasă că merge și așa’. Este momentul să schimbăm o asemenea stare de fapt, care nu onorează cultura românească. Aceasta presupune, în primul rând, voință în promovarea și susținerea culturii, în toate formele sale de manifestare, o proiecție pe termen lung care să vizeze inclusiv resurse, umane și materiale, o strategie marcată atât prin decizie responsabilă, cât și prin continuitate și coeziune a sistemului în ansamblu”, a afirmat Iohannis, la Academia Română, cu ocazia Zilei Culturii Naționale.

În opinia sa, cultura în România este un spațiu al paradoxurilor și al contrastelor.

„Avem, pe de o parte, filme premiate în plan internațional și un palmares de care putem fi realmente mândri, iar pe de altă parte o rețea de cinematografe publice, care nu este capabilă să le preia difuzarea. Același contrast îl găsim între prestigiul internațional al dramaturgiei și teatrele care își închid sălile aflate în imobile cu risc seismic, între patrimoniul de excepție și muzeele care se desființează din lipsă de spații sau personal, între monumentele istorice remarcabile și bugetul insuficient alocat întreținerii sau restaurării lor”, a precizat șeful statului.

Iohannis consideră că o astfel de stare de fapt nu onorează cultura românească și că trebuie luate măsuri.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*