Ultimele Știri

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care salariile bugetarilor se majorează cu 10%

Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care salariile bugetarilor se majorează începând de anul viitor cu 10%.

Klaus Iohannis a promulgat legea astăzi, informează Administrația Prezidențială. Legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor pe 11 noiembrie.

Ordonanța Guvernului prevedea inițial majorarea salariilor din sănătate cu 25%. Un amendament al social-democraților adus în comisiile de specialitate din Parlament a prevăzut că vor creşte și salariile tuturor bugetarilor cu 10%. Condiţia pentru aplicarea acestei prevederi este ca aceştia să nu mai fi beneficiat în cursul anului 2015 de alte majorări.

Ieri, președintele Iohannis și premierul Cioloș au avut o întrevedere pe această temă.

Duminică, Dacian Cioloș a declarat duminică, că va păstra majorarea cu 10%, dar că administraţia publică trebuie reformată din temelii și că e nevoie de o depolitizare completă, iar plata funcţionarilor să se facă exclusiv în funcţie de performanţă.

O politizare excesivă a dus la o slăbire a gradului de competenţă în administrație, a gradului de responsabilitate şi de eficienţă. Corupţia poate să ucidă, au spus-o și oamenii în stradă”, a spus Dacian Cioloș, adăugând că Guvernul are pârghiile necesare pentru a face curăţenie în sistem.

Le poate face Guvernul pe baza unor legi existente, până la un punct, pentru a da posibilitatea managerilor să remunereze performanţa, nu numai vechimea. Trebuie să demonstrăm că în administrație se poate câştiga suficient dacă ești performant”, a spus premierul.

Iar depolitizarea va merge până la vârf, dă asigurări proaspătul şef al Executivului: „Ar trebui să se oprească la nivel de secretar de stat sau de director general în anumite agenţii, care să vină şi să plece odată cu guvernul. De acolo în jos să fie oameni performanţi care să pună în aplicare programul de guvernare”.

Premierul nu excude ca în urma reformelor anumite posturi să dispară.

„Cu siguranţă că va fi nevoie de o subţiere, dar trebuie mers pe analiză, în altele probabil că vor trebui întăriri, în altele subţieri. Cred că se poate face cu subţieri, dar cu salarii mai mari”, a mai spus Dacian Cioloș, informează DIGI24.ro

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*