Juncker cere înfiinţarea unei armate a UE: Va fi nevoie să dispunem de un comandament general unic în interiorul UE

  • Adrian Marinescu
  • 14 septembrie 2016
  • Externe
jean claude junker

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a propus miercuri, în cadrul discursului său anual despre starea Uniunii Europene, susţinut în faţa Parlamentului European, înfiinţarea unei armate a Uniunii Europene, precum şi formarea unei noi Agenţii de Pază a Frontierelor care să monitorizeze persoanele care vor intra pe teritoriul UE.

„O armată ca aceasta ne-ar ajuta să ne coordonăm mai bine politicile externe şi de apărare şi să asumăm împreună responsabilităţile Europei în lume”, a afirmat Juncker. „Imaginea Europei a suferit dramatic, iar în ceea ce priveşte politica externă nu pare să fim luaţi în serios”, a adăugat el.

Propunerea unei forţe de apărare a UE a fost formulată prima dată în Tratatul de la Lisabona, care a intrat în vigoare în decembrie 2009. Cancelarul german Angela Merkel şi fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy au pledat în favoarea unei asemenea forţe. Însă politica de apărare şi problemele militare rămân în mare parte domeniul fiecărui stat membru în parte.

Planul lui Junker pentru crearea unei armate europene comune avea un adversar foarte puternic în Marea Britanie, care s-a opus deschis acestei inițiative.

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat și ia promis în același timp președintelui francez că va susține crearea unei armate europene comune. 

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *