Ultimele Știri

Jaful din pădurile României: „aurul verde vândut la bucată”

Jaful din pădurile României nu are limite. România a pierdut în ultimii 24 de ani trei sferturi din suprafaţa împădurită, asistăm practic la o tragedie naţională. Acest jaf naţional are loc datorită retrocedărilor ilegale şi a mafiei lemnului care este ocrotită de reprezentanţii statului în teritoriu şi la nivel central. România este ţara nimănui, în fiecare oră pierdem circa 3 hectare de pădure.   

rnp

Autorităţile române ies din amorţeală doar atunci când au loc dezastre naturale, cel mai bun exemplu inundaţiile care au făcut ravagii în toată ţara în ultima perioadă, dar, totuşi, mai importantă este campania electorală.  Aceştia se agită puţin de ochii presei, iar apoi lucrurile vor reveni la normal: defrişări “controlate” de mafia pădurilor, în înţelegere cu autorităţile locale şi centrale. 

inundatii_oltenia

La sfârşitul anului trecut, fondul forestier proprietate publică a statului, aflat în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – ROMSILVA, ocupa o suprafaţă de 3.227.907 hectare. Faţă de situaţia existentă la sfârşitul lui 2012, s-a înregistrat o diminuare a fondului forestier cu 17.297 de hectare. Această scădere a fost determinată, în principal, de punerile în posesie efectuate ca urmare a aplicării legilor fondului funciar, de scoaterea definitivă din fondul forestier a unor terenuri sau de trecerea unor drumuri forestiere din domeniul public al statului şi din administrarea ROMSILVA în domeniul public al unor primării şi în administrarea consiliilor locale respective.

jaf

Legat de punerile în posesie, dintre cele 2.980.173 de hectare de teren forestier validate de către comisiile judeţene, au fost puse în posesie 2.815.140 de hectare, reprezentând 95,4 la sută din suprafaţa validată şi necontestată de către părţile interesate, reiese dintr-un comincat al ROMSILVA.

„În perioada 2000-2011, tăierile de păduri au progresat în mod spectaculos în România….O treime din România este acoperită de păduri şi cea mai parte a acestora sunt localizate în munţii Carpaţi. În aceste zone muntoase trăiesc încă animale rare precum ursul, lupul sau lincsul. Un studiu satelitar realizat de Greenpeace arată, în fiecare oră, dispar 3 hectare de pădure. Aceasta reprezintă o pierdere de aproximativ 28.000 hectare anual. Jumătate din tăierile de păduri se fac în parcurile naţionale sau în rezervele naturale. Nu scapă nici pădurile cu arbori seculari. Tăierile ilegale, mai ales în zonele împădurite din munţi, este, din nefericire, un fenomen foarte răspândit.”
paduri-taiate-ilegal

Politicienii românii nu au luat nici o măsură pentru protejarea fondului forestier, astfel putem asista în continuare la această tragedie naţională. Am observat cu toţii această problemă dar nimeni nu ia nicio măsură pentru stoparea acestui fenomen care aduce cu sine efecte ireversibile asupra mediului înconjurător.

paduri-valea-sebesului

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*