Jaful de la Televiziunea Română ajunge pe masa DNA. Contractele din ultimii 10 ani vor fi verificate de procurori

TVR

Procurorii anticorupţie au solicitat documente de la Senatul României privind evaluarea activităţii Societăţii Române de Televiziune din perioada 2005-2015.

„În vederea soluţionării dosarului nostru , având ca obiect efectuarea de verificări cu privire la posibila săvârşire a unor infracţiuni cu ocazia închierii de către reprezentanţii Societăţii Române de Televizune a unor contracte de prestări servicii şi, în conformitate cu ordonanţa procurorului din data de 18.07.2016, vă solicităm (…) să ne comunicaţi copii certificate pentru conformitate cu originalul ale Rapoartelor întocmite de către Comisiile Parlamentare de anchetă privind evaluarea activităţii Societăţii Române de Televiziune, constituite în perioada 2005-2015, împreună cu documentele ce au stat la baza redactării acestora”, se arată în solicitarea procurorilor DNA.

Vicepreşedintele Senatului Ioan Chelaru a precizat că Biroul Permanent a primit o scrisoare de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, prin care solicită copii ale rapoartelor întocmite de comisiile parlamentare de anchetă, privind evaluarea activităţii din perioada 2005-2015, împreună cu documentele care au stat la baza redactării acestor documente.

Chelaru a precizat că s-au cerut copii ale rapoartelor întocmite de comisiile parlamentare de anchetă, privind evaluarea activităţii Societăţii Române de Televiziune (SRTV), în perioada precizată.

”E firesc să înaintăm aceste documente, nu au caracter secret”, a spus Chelaru, precizând că este vorba despre un raport elaborat de Comisia de cultură şi o serie de stenograme care sunt păstrate în arhiva Senatului. El a menţionat că aceste documente vor fi transmise Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În urmă cu o lună şi jumătate, Oana Stănciulescu, membru al Consiliului de Administraţie al TVR, a acuzat, într-o scrisoare trimisă angajaţilor televiziunii publice, modul abuziv de cheltuire a banului public de cei care conduc şi au condus televiziunea, amintind de achiziţionarea unor produse precum creme volum bust, sare de baie, apă de gură, loţiuni după plajă, pastile ”somn uşor” şi protector hepatic.

În replică, conducerea Televiziunii Române a precizat că obiectele de inventar la care se face referire au fost achiziţionate înainte de anul 2010, prin contracte de sponsorizare. ”Acestea nu au fost încheiate de actualul management al TVR, care nu îşi poate asuma acţiunile fostelor conduceri”, preciza conducerea TVR.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *