Ultimele Știri

Jaf la ministerul de Finanțe în perioada Chițoiu

Daniel Chițoiu

Curtea de Conturi a descoperit nereguli grave la Ministerul de Finanțe în anul 2013, perioadă în care Daniel Chițoiu se afla la conducerea instituției.

Curtea de Conturi spune ca în 2013 Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului a fost umflat de 5 ori, de la 200 de milioane de lei cât era inițial, la peste un miliard de lei prin cele două rectificări bugetare. Cel mai grav este însă că fondul de rezervă nu a fost utilizat în scopul pentru care a fost creat și a funcționat practic ca un buget paralel fără controlul Parlamentului.

Țara noastră se află într-o mare întârziere la atragerea fondurilor europene, iar o mare parte din vină aparține Ministerul Finanțelor. 

La Ministerul de Finanțe Curtea de Conturi a găsit nereguli foarte grave. La programele cu finanțare europeană în 2013 angajații ministerului ar fi uitat să ceară rambursarea de la Comisia Europeană a peste 2 miliarde de lei. Banii reprezintă jumătate din fondurile cheltuite de stat și care ar fi trebuit rambursate României de Bruxelles.

Banii adunați din taxe, impozite și contribuții au avut în 2013 un dușman de temut – statul român! Asta spune Curtea de Conturi. Aproape 1,2 miliarde de lei au rămas la firmele intrate în insolvență, alte 200 de milioane cheltuiți fără respectarea legii, sute de milioane date ilegal pe salarii, sporuri și premii pentru funcționari și directorii lor.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*