Ultimele Știri

Jacuzzi la birou! Studenții plătesc taxe mari, iar profesorii se bucură de condiții excelente la birou!

Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC) din cadrul UBB Cluj, s-a mutat într-o nouă unitate. Acum aceasta este situată într-un spaţiu care a funcţionat până vara trecută ca unitate hotelieră.

Noul sediu al FSPAC a fost inaugurat luni, în prezenţa rectorului Universităţii Babeş Bolyai, Ioan Aurel Pop, a fostului ambasador SUA în România, Mark Gittenstein, respectiv a reprezentanţilor facultăţii. Facultatea clujeană a achiziţionat în vara anului trecut aproximativ 2/3 din hotelul Topaz, de 3 stele, situat pe strada Septimiu Albini, din apropierea celorlalte clădiri ale facultăţii.

Achiziţia a costat 1,37 milioane de euro, conform datelor furnizate la acea vreme de universitate în presa locală. Potrivit aceloraşi informaţii noul imobil al FSPAC are o suprafaţă de aproape 2.000 de metri pătraţi, din care peste 1.600 de metri pătraţi suprafaţă utilă.

 ”Noul sediu este dotat cu săli de curs, de seminar, o sală de conferinţe multimedia, o caffeteria amenajată în fostul restaurant al hotelului, iar la etaje sunt 29 de spaţii cu birouri profesorale, respectiv pentru şcoli doctorale, cercetare, cluburi studenţeşti”, a menţionat Călin Hinţea, decanul facultăţii.

Interiorul clădirii, în special la ultimele două etaje, nu este lipsit de elemente inedite pentru un sediu de facultate. Birourile profesorilor, respectiv ale cercetătorilor, situate la ultimele două etaje şi care dispun de câte două-patru locuri, unele având însă şi câte un singur loc, sunt dotate fiecare cu baia proprie. În unele birouri cazuri există chiar si jacuzzi!

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*