Ultimele Știri

Iulian Bădescu, reținut de procurorii DNA

iulian_badescu

Edilul municipiului Ploiești a ieșit încătușat din sediul DNA, după mai bine de 7 ore de audieri. Acesta ar fi vizat de ancheta privind premierea clubului Petrolul Ploiești cu suma de 3 milioane de euro. 

Daniel Capră ar fi făcut un denunț împotriva primarului Iulian Bădescu în cazul premierii clubului de fotbal. 

Referat DNA

BĂDESCU IULIAN, primarul municipiului Ploiești, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de luare de mită și abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave având ca rezultat obținerea pentru altul a unui folos necuvenit (2 acte materiale).

De asemenea, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de:
IACOB OANA CRISTINA, secretar al municipiului Ploiești, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave având ca rezultat obținerea pentru altul a unui folos necuvenit (2 acte materiale);
ALEXANDRU IULIA ALINA, director executiv la Direcția administrație publică, juridic – contencios, achiziții publice, contracte din cadrul Primăriei municipiului Ploiești, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave având ca rezultat obținerea pentru altul a unui folos necuvenit (2 acte materiale).

În ordonanțele de reținere, respectiv de punere în mișcare a acțiunii penale se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În calitate de primar al municipiului Ploiești și ordonator principal de credite, inculpatul BĂDESCU IULIAN a semnat, la data de 21.01.2013, un contract de cooperare încheiat între municipiul Ploiești și Asociația Comunitară „Lupii Galbeni 2012” Ploiești și, la data de 28.06.2013, a semnat regulamentul privind punerea în aplicare a acestuia, în lipsa vizei de control financiar preventiv propriu, sustrăgând aceste operațiuni controlului de legalitate, regularitate și încadrare în creditele bugetare și a dispus plata sumei de 8.000.000 lei (în trei tranșe) către asociație, deși cunoștea că nu este legală.

Aceste fapte au avut ca rezultat prejudicierea bugetului local cu suma anterior menționată, precum și obținerea de către Asociația Comunitară „Lupii Galbeni 2012” Ploiești a unui folos necuvenit de aceeași valoare. Prin semnarea contractului și a regulamentului sus menționate, inculpatul Bădescu Iulian și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu prevăzute de Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale și a încălcat dispozițiile din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv și pe cele din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.

Același inculpat i-a pretins unui reprezentant al Asociației Comunitare „Lupii Galbeni 2012” Ploiești, în schimbul derulării contractului de asociere și a regulamentului de aplicare a contractului, precum și a efectuării plăților către Asociație, suma de 300.000 euro reprezentând un comision de 10% din valoarea totală a sumelor ce urmau ce urmau a fi acordate de primărie jucătorilor echipei de fotbal „F.C. PETROLUL” Ploiești, ale cărei interese erau reprezentate de Asociația Comunitară, precum și foloase necuvenite constând în contravaloarea transportului și a cazării, în perioadele ianuarie – februarie 2013, respectiv ianuarie – februarie 2014, la două hoteluri din Turcia unde inculpatul Bădescu Iulian a însoțit echipa în desfășurarea cantonamentului.

În calitate de secretar al municipiului Ploiești, inculpata IACOB OANA CRISTINA, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuției de serviciu, a avizat pentru legalitate Hotărârile Consiliului Local Ploiești prin care s-au aprobat încheierea contractului de cooperare între municipiul Ploiești și Asociația Comunitară „Lupii Galbeni 2012” Ploiești și Regulamentul de aplicare a prevederilor contractului, hotărâri adoptate cu încălcarea dispozițiile legale.

Rapoartele de specialitate prin care a propus Consiliului Local Ploiești, spre aprobare, contractul și regulamentul de aplicare sus menționate au fost semnate de inculpata ALEXANDRU IULIA ALINA, director executiv la Direcția administrație publică, juridic – contencios, achiziții publice, contracte din cadrul Primăriei municipiului Ploiești, deși nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Inculpatul BĂDESCU IULIAN urmează a fi prezentat, la data de 4 martie 2015, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile la Tribunalul Prahova.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*