Iulia Tarcea, singurul candidat pentru conducerea ÎCCJ, susţine interviul la CSM

iulia-tarcea-iccj

Iulia Tarcea, singurul candidat pentru conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), susţine, joi dimineaţa, un interviu în faţa Secţiei de Judecători a CSM, judecătorii consiliului urmând să stabilească dacă vor trimite propunerea către Klaus Iohannis.

UPDATE: Tarcea, candidat unic pentru funcția de președinte al Instanței supreme, a susținut joi interviul la CSM, fiind votată în unanimitate, astfel că va fi propusă pentru această poziție pe o perioadă de trei ani.

Potrivit legii, numirile în aceste funcții se fac de către președintele României, la propunerea Secției de judecători a CSM, pentru un mandat de trei ani, care poate fi reînnoit o singură dată.

În prezent, Iulia Tarcea este vicepreşedinte al ÎCCJ dar şi judecătorul care asigură interimatul la conducerea instanţei supreme.

„Mi-am propus multe şi numai de bune intenţii. Recunosc că acum am emoţii. Am un proiect de management, este evident una dintre soluţiile pentru depunerea candidaturii”, a declarat jurnaliştilor Iulia tarcea înainte de interviu.

Postul a rămas vacant după ce Livia Stanciu, fostul preşedinte al instanţei supreme, a cerut eliberarea din funcţie prin pensionare, ulterior preluând funcţia de judecător al Curţii Constituţionale. Dacă votul secţiei va fi favorabil, propunerea va fi trimisă preşedintelui României, Klaus Iohannis, cel care va decide dacă semnează decretul de numire în funcţie.

„Ca vicepreşedinte al ÎCCJ, am făcut echipă bună cu fostul preşedinte, am avut relaţie excelentă cu celălalt vicepreşedinte. Am avut o bună relaţie cu preşedinţii de secţie. Am reusit să creez o bună relaţie între preşedinţii secţiilor şi între secţii. Am condus toate completele de 5 judecători în materie civilă. Am reuşit să creez un sistem funcţional de comunicare între cele trei secţii”, le-a spus Iulia Tarcea judecătorilor din CSM.
loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *