Italia: Aproximativ 3.000 de migranți au fost salvați din Marea Mediterană

  • Nicoleta Ungureanu
  • 31 august 2016
  • Externe
naufragiu imigranti

Aproximativ 3.000 de persoane au fost salvate într-o serie de acțiuni coordonate de paza italiană de coastă, relatează AFP. Aceste operațiuni vin după ce s-a înregistrat un „trist record”, luni, cu 6.500 de migranți salvați din apele Mediteranei.

Numărul de imigranți ajunși în Italia este asemănător cu cel din ultimii ani, nefiind un flux neobișnuit.

„Aproximativ 3.000 de migranți au fost salvați marți în cursul a 30 de operațiuni coordonate de paza de coastă”, a informat marți seară un comunicat oficial.

La aceste operațiuni au participat numeroase nave, printre care un remorcher, a precizat paza de coastă.

După câteva săptămâni relativ calme, peste 1.100 de persoane au fost salvate duminică, iar alte 6.500 luni, cu ajutorul navelor pazei italiene de coastă, operațiunii europene de combatere a traficului de migranți Sophia, agenției europene Frontex sau al organizațiilor umanitare.

„Mulți dintre ei nu au văzut marea niciodată, la bord se aflau femei în vârstă, persoane bolnave și numeroși copii de 13 sau 14 ani care au călători singuri. S-au luptat între ei pentru a fi salvați primii, au sărit în apă, a fost dificil de ținut situația sub control”, a explicat jurnalistul Nicholas Papachrysostomou.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *