Ultimele Știri

ISU interzice folosirea făcliilor sau a lumânărilor la teatru, operă, în restaurante sau cluburi

colectiv artificii

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) a luat decizia de a interzice folosirea flăcării (lumânări, făclii, torţe) pe timpul spectacolelor de teatru, opera, operetă, sau pentru ambianţă ori divertisment în restaurante, baruri, cluburi, discoteci.

Într-un comunicat transmis de ISU București, se precizează că organizatorii de evenimente în aer liber, cu capacitate mai mare de 200 de locuri pe scaune sau pe o suprafaţă mai mare sau egală cu 2.500 metri pătraţi, trebuie să obţină autorizaţie de securitate la incendiu, conform prevederilor art. 30 din Legea nr. 307/2006, privind apărarea împotriva incendiilor cu completările şi modificările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 1 lit. r din H.G.R. nr. 1739/2006, completată şi modificat cu H.G.R. nr. 19/2014.

De asemenea, pentru spectacole desfăşurate în interiorul construcţiilor (săli de spectacole, concerte şi altele asemenea), pentru situaţia în care spaţiile sunt încadrate în categoria sălilor aglomerate, este obligatorie obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu a construcţiei.

Documentaţia tehnică în vederea emiterii autorizaţiei de securitate la incendiu se va depune obligatoriu cu cel puţin 30 de zile înainte de realizarea evenimentului la sediul ISU.

„Planificarea, organizarea şi desfăşurarea spectacolelor fără obţinerea în prealabil a autorizaţiei de securitate la incendiu atrage după sine răspunderea contravenţională, respectiv penală, după caz, conform prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările şi completările ulterioare, responsabilitatea revenind în totalitate/ fără echivoc tuturor factorilor implicaţi în conformitate cu prevederile art.9 din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor”, se precizează în comunicat.

Reprezentanţii ISU Bucureşti mai menţionează că folosirea flăcării: lumânări, făclii, torţe şi altele asemenea pe timpul spectacolelor de teatru, opera, opereta, a festivităţilor desfăşurate în restaurante sau pentru ambianţă ori divertisment în restaurante, baruri, cluburi, discoteci etc. este interzisă, potrivit Agerpres.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*