Isac (UNTRR): Știm că ASF este cea trebuie să regleze RCA-ul, dar o autoritate cu Mișu Negrițoiu la conducere nu va putea să ne dea nouă tarifele corecte

  • Nicoleta Ungureanu
  • 15 septembrie 2016
  • Social

Transportatorii rutieri au transmis o sloicitare către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), Consiliul Concurenței și organizațiile patronale de transport, în care cer să stabilească tarifele medii ale RCA și modul de calcul al acestora, conform lui Constantin Isac, vicepreședintele Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).

„La discuțiile de ieri (miercuri, 14 septembrie 2016, n.r.) de la Guvern, am insistat să se precizeze în Ordonanța de Urgență că tarifele la care se va face plafonarea să fie raportate la daunalitate, pe de o parte. Pe de altă parte, să fie transmise și adoptate în cel mai scurt timp, pentru că, în fiecare zi, expiră polițe, în fiecare zi mii de camioane trebuie să iasă la muncă, trebuie să cumpere polițe și, din păcate, cumpărăm la tarife foarte mari. Până la momentul actual, de când am început protestul, a apărut un singur semnal de la Guvern, din păcate negativ. Ni s-a transmis că nu Guvernul este cel care trebuie să facă tarifele. Noi știm că, într-adevăr, Autoritatea pentru Supraveghere Financiară este cea trebuie să regleze această treabă, dar o autoritate cu Mișu Negrițoiu la conducere, căruia ieri i s-a cerut demisia, dar care rămâne în continuare președinte, nu va putea să ne dea nouă tarifele corecte, în cele 30 de zile prevăzute de Hotărârea de Guvern. Deocamdată, nu ne-a chemat nimeni la discuții. Le-am depus o hârtie prin care le-am solicitat ceea ce v-am spus mai devreme. Pe de altă parte, le-am dat și o soluție: pot convoca un Grup de lucru format din specialiști din ASF, din Consiliul Concurenței și reprezentanți ai noștri, care în maxim două ore pot face tarifele. Acestea pot merge la ASF să îl aprobe Consiliul de Administrație și de mâine să funcționeze tarifele noi. Așteptăm răspuns, dar deocamdată e negativ’, a spus Isac.

Reprezentantul UNTRR a explicat, totodată, că modul în care se calculează, la ora actuală, daunalitatea medie față de frecvența accidentelor este incorect și determină încasarea de profit nejustificat pentru asigurători.

‘Nu ne mulțumește deloc ceea ce se scrie în Ordonanța de Urgență, pentru că, deși este hotărâtă o perioadă de șase luni (pentru înghețarea tarifelor RCA, n.r.), nu s-a stabilit nici nivelul tarifelor, nici modul în care se calculează acestea. De multe ori, autoritățile s-au exprimat că vor folosi tariful mediu. Tariful mediu fără frecvența daunelor nu înseamnă nimic. Dauna medie la TIR pentru an de zile este de 18.500 de lei, dar în mod normal în calculul tarifului trebuie să intervină obligatoriu și frecvența daunei, respectiv câte camioane dintr-o sută au daune. Frecvența daunei pe segmentul TIR, de exemplu, este de 16%, adică 1 din 6 autocamioane produce o daună și această daună medie este de 18.500 de lei. Restul de cinci camioane nu produc niciun fel de daună într-un an de zile și se încasează primă RCA acum câte 20.000 de lei pe fiecare ! Deci, dintr-o primă de la un camion se plătește dauna, iar celelalte 5 prime sunt încasate ca să facă profit’, a subliniat Constantin Isac.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *